Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:27 04 06 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Inspectorul general Sorin Mihai, despre situația din județul Constanța „Stăm mult mai bine decât alte județe în ceea ce privește accesul la cursurile online”

ro

06 May, 2020 00:00 2640 Marime text

La finele lunii trecute, Inspectoratul Școlar Județean Constanța solicita directorilor de unități de învățământ o situație cu privire la accesul la internet, respectiv tipul de dispozitive folosite pentru învățare, acordul părinților pentru a participa la întâlniri față în față online, timp de lucru agreat pentru întâlnire, intervalul orar în care elevul este disponibil.
În urma acestui demers, inspectorul școlar general Sorin Mihai anunța că centralizarea nu a fost corespunzătoare cu raportările parțiale, așa încât s-a trecut la o nouă statistică, în urma căreia am aflat că 5,9% din totalul populației școlare constănțene nu are acces la educație online.

Așadar, dintr-un total de 110.000 de elevi cât numără județul Constanța, 6.488 elevi nu au acces din două motive: 5.129 nu dispun de echipamente, iar 1.359 elevi dețineau echipamente, dar nu aveau conexiune la internet.

Contactat imediat după videoconferința avută cu ministrul Educației, Monica Anisie, prof. Sorin Mihai a declarat pentru ZIUA de Constanța că situația la nivelul județului nostru este mult mai bună față de alte județe care ating 15% din totalul populației școlare care nu dispune de tehnologie pentru a putea participa la cursurile online”.

Inspectoratul Școlar Județean Constanța a depus, pe 8 aprilie 2020, proiectul „Equal chanceS fOr digitaL edUcaTION for Students – e-SOLUTIONS” în vederea obținerii unui grant CEI Extraordinary Call for Proposals 2020, prin care sperăm să putem asigura accesul la învățarea online pentru 160 de elevi de clasele a VII-a și a VIII-a și pentru 10 cadre didactice din medii defavorizate.


Citește și:

Pentru că directorii se „contrazic” în raportări ISJ Constanța nu a aflat situația „la zi” a învățământului online
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii