Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:19 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Emoţii pentru bobocii de la Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza“ Constanţa. Din ce colţuri ale ţării vin (galerie foto)

ro

10 Sep, 2019 00:00 4308 Marime text
Bobocii Colegiului Naţional Militar "Alexandru Ioan Cuza" Constanţa, alături de colegii lor mai mari, au fost prezenţi luni la festivitatea de deschidere.
 
120 de elevi de clasa a IX-a de la Colegiul Militar vor rosti jurământul „Mă leg să învăţ carte, să-mi oţelesc braţul şi inima, spre a sluji cu destoinicie patria şi Armata României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.


Cei mai mulţi boboci vin din Constanţa, 18 la număr, urmaţi de tineri din Brăila (12), Bacău (7), Galaţi (7), Iaşi (7), iar cel mai îndepărtat boboc vine tocmai din Maramureş.
Maximilian Cautiş, vine de la Oneşti, şi a fost admis la colegiu cu media 9.51, fiind cap de listă. Spre deosebire de mulţi alţi colegi care poate au avut un model militar în familie, tânărul este fiu de preot, care doreşte să urmeze un drum diferit, o carieră militară.
 
„Mă numescu Cautiş Maximilian, vin din oraşul Oneşti, judeţul Bacău. Cu siguranţă aţi auzit de Nadia Comăneci. Am ales acest colegiu militar deoarece cred că este un principal pilon al Constanţei, având în vedere profesionalismul, vitejia. Un alt argument pentru care am ales acest colegiul este prestigiul. Este o unitate de învăţământ prestigioasă mai ales că avem un contact cu marea, pe care îl menţinem în toţi aceşti ani în liceu. Aş alege, la terminarea liceului, marina pentru că de când am fost prima dată la mare am fost fascinat. M-a inspirat cel mai mult valurile mării!”, a declarat pentru ZIUA de Constanţa Maximilian Cautiş.
 
De la civil la militar a venit şi Sebastian, tocmai dintr-o localitate mică de lângă Suceava, sperând să urmeze drumul spre o carieră militară pornind de la Constanţa.
 
„Vin de la Liceul Tehnologic Mihai Eminescu din Dumbrăveni, judeţul Suceava. Am avut şansa aceasta, să trec de la civil la militar. Am zis să profit de ea la maxim şi sunt clasa a X-a. Aş vrea să urmez o carieră militară pentru că îmi oferă foarte multe beneficii. Îmi place ordinea, disciplina. Nu m-am gândit ce drum o să urmez la terminarea liceului, dar ştiu că vreau o carieră militară. Astăzi au venit să mă susţină tatăl, bunicii şi un frate, iar acasă a rămas mama şi alţi doi fraţi”, a spus Sebastian, elev în clasa a X-a.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii