Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:53 09 12 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elevi și profesori ai Școlii Gimnaziale Nr. 37 Constanța, în Turcia!

ro

21 Nov, 2022 14:30 967 Marime text


Patru elevi de la clasele a IV-a din cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 37 Constanța participă în aceste zile la evenimentele desfășurate în cadrul proiecteului de antreprenoriat la clasele primare, în Turcia.
 
Cei patru școlari sunt însoțiți de coordonatorul proiectului, prof. învățământ primar Camelia Buruiană, dar și de directorul școlii, prof. Iuliana Marcoșanu.
 
Vizita se încadrează în cea de-a treia etapă de mobilitate, după ce, la finele lunii septembrie, Școala Gimnazială 37 Constanța a fost gazda oaspeților din Italia și Turcia, parteneri în cadrul proiectului, aceasta fiind etapa a doua de mobilitate.
 
De asemenea, în primăvara acestui an, o delegație a Școlii Gimnaziale nr. 37 Constanța, din care au făcut parte prof. înv. primar Camelia Buruiană, coordonatorul proiectului, prof. Iuliana Marcoșanu, directorul școlii și prof. Corina Apostu, directorul adjunct, s-a deplasat alături de mai mulți elevi ai școlii în Italia, în cadrul primei etape de mobilitate.
 
Este vorba despre proiectul de antreprenoriat la clasele primare Future United Teachers Unearth Real Entrepreneurs - F.U.T.U.R.E.
 
În acest proiect, Școala Gimnazială nr. 37 Constanța are ca parteneri Mercimek Tevhide Atçı Ilkokulu, din Ceyhan- regiunea Adana, Turcia şi I.C. Padre Isaia Columbro, Tocco Caudio, din regiunea Campania, Italia, proiectul vizând formarea antreprenorială a beneficiarilor, respectiv elevi din ciclul primar ai unităților de învățământ participante.
 
Proiectul Future United Teachers Unearth Real Entrepreneurs - F.U.T.U.R.E., organizat de Școala Gimnazială nr. 37 Constanța a fost selectat la finele anului trecut, acesta clasându-se pe locul al doilea, pe țară, fiind în total aprobate cinci proiecte din cele 27 depuse.
 

„Este primul proiect de acest tip scris de o echipă de profesori din școală, care a ieșit câștigător la nivel național și reprezintă o mare realizare pentru noi, mai ales că suntem coordonatori“, a declarat, cu o ocazie anterioară, prof. Iuliana Marcoșanu, pentru ZIUA de Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii