Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:55 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Despre Proiectul ROSE „Nu este un program-umbrelă pentru toată școala, ci se adresează nevoilor specifice, de promovare a Bacalaureatului“ (galerie foto)

ro

19 Oct, 2019 00:00 3580 Marime text

Cel mai important și mai complex proiect educațional pe care l-a dezvoltat vreodată România – Proiectul ROSE (Romania Secondary Education Project) s-a aflat vineri în dezbaterea a zeci de cadre didactice din județul Constanța, prezente în sala Remus Opreanu, a Consiliului Județean Constanța.
În Constanța, inițial, adică în anii 2017-2018 au fost 32 de licee beneficiare de granturi, însă în momentul acesta patru au reziliat contractele sau au cerut reziliere, motivând că nu mai există un grup țintă, ca urmare a scăderii populației școlare, dar și a dezinteresului pentru școală.


Un exemplu în acest sens este Liceul „Regele Carol I” din Ostrov, care anul trecut nu și-a făcut planul de școlarizare, prin urmare a cerut rezilierea contractului, întrucât nu putea atinge indicatorii asumați.
 

Liceul „Carmen Sylva”, exemplu de bune practici



Revenind la întâlnire - „prezidată” din partea Asistenței Tehnice, Horvath & Partners, de Radu Jugureanu (team-leader ROSE), Paloma Petrescu (asistent team leader), cărora li s-a alăturat echipa ROSE Constanța, formată din: Iulia Cabrancea (mentor), Laura Popa (mentor), Lidia Iliea (monitor), Flavia Ghencea (monitor) – aceasta a constituit un bun prilej de analizare a celor două runde derulate în cadrul proiectului (care a demarat în anul 2017), acțiuni viitoare, un atelier despre povești de succes și probleme rezolvate cu succes de către echipele de proiect de la nivelul celor 28 de instituții de învățământ constănțene.


Proiectul ROSE face parte din Programul Național al MEN „Sprijin la bacalaureat, acces la facultate” și contribuie la strategia MEN de reducere a părăsirii timpurii a școlii în învățământul primar și secundar, la creșterea participării la activități de învățare pe tot parcursul vieții și la îmbunătățirea oportunităților în învățământul terțiar pentru populația României. Aceste eforturi vor fi susținute financiar, în mod complementar, și din fondurile Uniunii Europene aprobate pentru perioada 2014-2020.


Pe scurt, Guvernul României a făcut un împrumut rambursabil la Banca Mondială, în anul 2014, pe care îl pot accesa unitățile de învățământ care au un procentaj mic sau zero de promovabilitate la Bacalaureat, grupul țintă constituindu-l elevii de la clasa a IX-a la a XII-a. Ministerul Educației finanțează acest proiect dacă are filă de buget destinat. Dacă Ministerul de Finanțe nu are alocată această cheltuială, cum s-a întâmplat în anul 2018, atunci nici Ministerul Educației nu a avut de unde să ofere...


Un exemplu de bune practici din județul Constanța, pe care l-am aflat de la prof. Paloma Petrescu, îl constituie Liceul Teoretic „Carmen Sylva” din Eforie, care derulează o mulțime de activități în cadrul proiectului ROSE.
Acest gen de întâlnire urmează să aibă loc în toate județele din țară cu scopul de a aduna laolaltă echipele de proiect din liceele care beneficiază de grant, pentru a exersa mai întâi schimbul de bune practici. Oamenii au venit aici în echipă, de la fiecare liceu a venit coordonatorul de grant, responsabilul pentru activitățile educaționale, în speță activitățile remediale și extracurriculare, contabilul și expertul achiziții.


Vrem să aflăm ce probleme întâmpină, pentru că există la nivel național 211 acorduri de grant care nu au solicitat încă nicio tranșă de finanțare. Au primit avansul după semnarea acordului de grant și încă nu au cheltuit 70% din acest avans pentru a solicita o nouă tranșă de finanțare. Ceea ce înseamnă că există niște probleme, cel mai probabil datorită faptului că în școli nu există experți achiziții, iar experiența pe care ei o au este destul de redusă. Pot contracta expert pe achiziții, dar presupunem că nu au avut suficient curaj să o facă”, a declarat prof. Paloma Petrescu.
 

O extraordinar de mare diferență observă acești copii între ora clasică și ora remedială”



Radu Jugureanu, profesor de matematică, este de doar două luni team-leader ROSE, dar a reușit să ne creioneze o perspectivă analitică a beneficiilor acestui proiect: „Un proiect în plus înseamnă 1,5 procente în plus la PIB. Anul acesta 9.000 de elevi au promovat Bacalaureatul. Dacă la anul reușesc 9.900 de elevi să ia Bacalaureatul vom avea 1,5% mai mult la PIB din această activitate. Ceea ce mai departe înseamnă economii la buget din criminalitate de 90 de milioane de euro pentru România. Un dolar investit în educație înseamnă 11 dolari profit. Este cea mai profitabilă investiție.


Acest proiect se duce direct către copil, cu atât mai mult cu cât România nu a fost în stare din 2011 și până acum să respecte lege și să acorde educației 6% din PIB. Și-atunci proiectul acesta vine ca o gură de oxigen.
La ora actuală au rămas 738 de unități de învățământ cuprinse în acest proiect, 30 renunțând ceea ce mi se pare o crimă să renunți doar pentru că n-ai chef să implementezi un proiect într-o școală. Școala nu este o insulă de bunăstare într-o societate ca a noastră. De ce au renunțat? Pentru că este complicat... Un studiu al OECD relevă faptul că profesorul român are cea mai bună impresie despre el, versus cele mai proaste rezultate ale copiilor lui.


Proiectul ROSE acordă șanse și copiilor care nu au ajuns la nivelul clasei din toate motivele din lume... Nu putem să mergem la nesfârșit cu sintagma nu și-a făcut treaba ăla de dinaintea mea. Greaua moștenire... Nu l-a pregătit învățătorul când să meargă în gimnaziu, nu l-a pregătit profesorul în gimnaziu ca să ajungă la liceu, nu l-a pregătit cel din liceu să ajungă la facultate... Din cunoștințele mele nicio țară din lume nu a putut investi 200 de milioane de euro direct pentru nevoia copilului. Nu este un program umbrelă pentru toată școala, ci este un program care se adresează nevoilor punctuale.
De exemplu, nivelul procentajului de absolvenți cu Bacalaureat la nivelul județului Constanța 2017 față de 2018 este undeva la 2%, cumulativ pe cele două sesiuni, vară și toamnă.


Creșterea promovabilității la Bacalaureat a liceelor care sunt în proiectul ROSE în județul Constanța este de 5%, care s-au dus și în media întregului județ. Ceea ce dovedește mai multă calitate în actul didactic. O extraordinar de mare diferență observă acești copii între ora clasică și ora remedială. Și nu cred că este vorba doar despre un venit din care sigur nu se îmbogățește profesorul. Există mentori în acest proiect, care îi ajută pe profesori să privească altfel procesul didactic... fără să intre la inspecție. Apoi există monitori care urmăresc derularea proiectului, cu tot ceea ce înseamnă management, resurse umane, plăți, achiziții etc.”.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii