Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:56 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Descoperirea plagiatorilor de la Academia de Poliție se lasă cu urmări Universitățile somate să opereze toate modificările necesare în Registrul matricol unic

ro

28 Oct, 2020 00:00 3091 Marime text

Pentru prima dată în istoria postdecembristă a învățământului universitar, au fost retrase acreditările celor două școli doctorale ale Academiei de Poliție – cea de Drept și cea de Ordine Publică și Siguranță Națională – la propunerea Consiliului de Etică și Management Universitar, printr-un ordin semnat de Monica Cristina Anisie, ministrul educației și cercetării.
Instituția este obligată să se reorganizeze și devine prima universitate din țară care pierde dreptul de a mai acorda titluri de doctor ca efect al unei serii de cinci sancțiuni primite pentru repetate încălcări ale eticii și integrității academice.

Pe fondul acestor grave abuzuri, ministrul Educației, Monica Anisie, a solicitat tuturor instituțiilor de învățământ superior ca, începând cu data de 2 noiembrie, în termen de 30 de zile, să opereze toate modificările necesare în Registrul matricol unic al universităților din România (RMUR), astfel încât să fie implementate toate măsurile prevăzute de actele normative în vigoare.

Concret, instituțiile de învățământ superior vor introduce în RMUR seriile și numerele actelor de studii întocmite și eliberate pentru absolvenții celor trei cicluri de studii universitare (licență, master, doctorat), precum și ale altor forme de studii. De asemenea, vor fi introduse și date cu privire la numele conducătorului/conducătorilor de doctorat sub tutela căruia/cărora au fost/sunt organizate studiile, pentru fiecare student doctorand.
Reamintim faptul că acest Registru s-a constituit prin Legea educației naționale nr. 1/2011. Conform prevederilor LEN, art. 201, alin (5) „în baza de date electronică aferentă RMUR se înregistrează și se păstrează evidența diplomelor universitare emise în România. Universitățile acreditate și Academia Română înregistrează seriile și numerele actelor de studii întocmite și eliberate“.

Registrul matricol unic al universităților din România a devenit funcțional în anul 2016, prin includerea în contractul instituțional al fiecărei universități a obligației de a raporta datele solicitate de Ministerul Educației și Cercetării referitoare la evidența studenților pentru toate nivelurile de studii (licență master, doctorat sau alte forme de studii).

În 2018, funcționarea RMUR a fost detaliată prin Ordinul ministrului educației nr. 3.714/2018, cu modificările și completările ulterioare, reglementându-se faptul că instituțiile de învățământ superior de stat și particulare din România, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și Academia Română, au responsabilitatea și obligația să înregistreze în RMUR „seria și numărul actelor de studii emise pentru absolvenții înscriși la toate ciclurile de studii universitare (licență, master, doctorat) și la alte forme de studii“.


Citește și:

Premieră pentru învățământul universitar din Constanța Locurile la masterul didactic, ocupate integral


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii