Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:09 03 04 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța. Mai multe unități școlare, închise parțial din cauza epidemiei de gripă

ro

25 Feb, 2020 11:08 1318 Marime text

Mai multe unități școlare din Constanța au fost parțial închise.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Constanța, există 160 cazuri de gripa, 6 unități parțial închise.

Unițățile de învățământ  parțial închise sunt: Grădinița “Florilor” Cumpana, (o grupă 25 elevi), Liceul Tehnologic ”Nicolae Dumitrescu” Cumpăna (o clasa 25 elevi), Școala Gimnazială nr.10 ”Mihail Coiciu” Constanța (o clasa 25 elevi), Grădinița cu Program Prelungit nr.6 Constanța (25 elevi), Colegiul Național Pedagogic “ Constantin Brătescu” Constanța (2 clase 60 elevi), Școala Gimnazială nr. 38 “Dimitrie Cantemir” Constanța,(o clasa 30 elevi).

Un număr de 185 elevi sunt afectati de închiderea școlilor. 

ISJ Constanța a transmis tuturor unităților de învățămant din județul Constanța:

- Limitarea/ suspendarea/ anularea tuturor activităților care implică deplasări în străinătate. În condițiile unor eventuale aprobări emise pentru deplasări în străinătate, unitățile de învățământ au obligația de a informa de urgență inspectoratul școlar, anterior revenirii în țară, cu privire la destinație, durata deplasării și numele persoanei/ persoanelor. Persoanele care au efectuat deplasări în străinătate vor prezenta, la revenirea în unitățile de învățământ, certificat medical/ adeverință medicală care să ateste că sunt clinic sănătoase.

- Limitarea la maximum/ suspendarea organizării oricăror manifestări colective școlare sau extrașcolare (simpozioane, conferințe, excursii, vizite de studiu la nivel local sau național).

De asemenea, s-a recomandat ca activitățile planificate în cadrul Săptămânii „Școala altfel” să se desfășoare în sediul/incinta unităților de învățământ, evitând în acest mod riscul apariției unor cazuri de îmbolnăviri.

Aceste măsuri vin ca urmare a evolutiei situației epidemiologice determinate de creșterea numărului cazurilor de îmbolnăvire prin infecții respiratorii acute și gripă în unitățile de învățământ, precum și a atenționărilor Ministerului Sănătății și ale Ministerului Afacerilor Externe referitoare la riscul infectării cu diverse virusuri.


Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?

Comentarii