Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:41 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Conform cifrei de şcolarizare aprobate de Guvern pentru 2019-2020 Numeroase licee constănţene pierd clase de a IX-a (documente)

ro

03 May, 2019 00:00 3283 Marime text
Dacă anul trecut, pe 21 martie, Guvernul aproba cifrele de şcolarizare pentru anul 2018-2019 în învăţământul preuniversitar, de data aceasta Ecaterina Andronescu sau... Guvernul a „sucit-o” până în ajunul Paştelui şi abia pe 24 aprilie 2019 au fost făcute publice locurile de care va dispune învăţământul românesc în anul viitor.
 
Şi, evident, după atâta aşteptare a venit şi surpriza, care pare să prevestească o nouă intenţie a ministrului Educaţiei, acelaşi care în mandatul din 2008 desfiinţa şcolile de arte şi meserii (dar acum nu mai recunoaşte şi dă vina pe Guvernul de atunci).
 
Aşadar, conform noilor cifre de şcolarizare (pe care le găsiţi în secţiunea „Documente“), la clasa a IX-a învăţământ de zi au fost aprobate 134.600 locuri, cu 30.000 mai puţin faţă de cifra propusă iniţial de inspectoratele şcolare judeţene (care, la rândul lor, primiseră propunerile de la directorii unităţilor de învăţământ).
 
Teoretic, dacă ar fi să calculăm la un efectiv de 25 de locuri pe clasă, în România vor dispărea 1.200 de clase de-a IX-a. Cel mai probabil, cele mai multe vor fi de la liceele tehnologice care, conform aceleiaşi cifre de şcolarizare aprobate de Guvern, vor avea cu 5.000 de locuri mai mult decât şi-au propus, dar la şcolile profesionale (în total, 60.000 de locuri).
 
Va să zică, din cei 175.463 de elevi care numără zilele până la prima probă a Evaluării Naţionale, 40.000 vor ajunge la şcoala profesională.
 
„În acest mod se realizează o distribuire echilibrată a numărului de locuri pentru anul I de studii în învăţământul liceal, profesional şi postliceal, în funcţie de solicitările inspectoratelor şcolare judeţene şi pe baza prognozei ocupării forţei de muncă pe regiuni de dezvoltare/judeţe.
 
Având în vedere politicile educaţionale în domeniul învăţământului profesional şi tehnic, corelate cu documentele strategice europene în domeniu (Strategia Europa 2020) şi cu ţintele strategice asumate de România în domeniul educaţiei, începând cu anul şcolar 2015-2016, cifrele de şcolarizare alocate învăţământului profesional, aprobate prin hotărâre de Guvern, au fost în creştere, astfel încât acestea să acopere tendinţele de dezvoltare a acestui important segment educaţional, simultan cu reducerea abandonului şcolar în interiorul învăţământului profesional şi tehnic.
 
Cifra de şcolarizare pentru forma de organizare în sistem dual a învăţământului profesional de stat este fundamentată prin investigarea şi analiza nevoilor de calificări ale operatorilor economici, dar şi pe baza cererilor formulate de agenţii economici”, se arată în comunicatul postat pe site-ul oficial al Ministerului Educaţiei Naţionale.
 
În opinia experţilor din învăţământul românesc, absolvenţii de-a VIII-a care vor rămâne pe dinafară ar urma să fie „absorbiţi” automat de şcoala profesională. Dar oare vor vrea părinţii?!?
 
Din păcate, până la această oră, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa nu ne-au putut face cunoscut planul oficial de şcolarizare pe anul 2019-2020, întrucât nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial hotărârea de Guvern.
 
Reamintim că la Evaluarea Naţională 2018, din cei 5.212 elevi prezenţi, 1.060 (respectiv vreo 42 de clase) au luat note sub 5, adică potenţialii picaţi de la Bacalaureatul din 2022. La sesiunea de anul acesta a Evaluării Naţionale sunt aşteptaţi să participe 6.077 absolvenţi de clasa a VIII-a. Rămâne să vedem câte locuri va aloca ISJ Constanţa pentru învăţământul liceal de zi şi câte pentru profesional. Aşteptăm cu interes să vedem care sunt clasele de profesională căutate de agenţii economici constănţeni, în condiţiile în care economia locală, se ştie prea bine, chiar nu... duduie. Dar mai ales ce licee vor pierde clase de-a IX-a.
 
Calendarul complet al Evaluării Naţionale 2019
 
Până una-alta, elevii de clasa a VIII-a care susţin probe de aptitudini pentru admiterea în clasa a IX-a trebuie să se înscrie în perioada 13 - 14 mai 2019, iar cei care dau examen de limbă străină-maternă pentru admitere se înscriu în perioada 8 - 9 mai 2019, direct la centrul unde se organizează proba. Probele de aptitudini şi de limbi vor avea loc în perioada 15 - 17 mai 2019.
3 - 7 iunie 2019 - înscrierea absolvenţilor clasei a VIII-a la examenul de Evaluare Naţională 2019
7 iunie 2019 - elevii de clasa a VIII-a termină şcoala
18 iunie 2019 - Limba şi literatura română - examen scris
20 iunie 2019 - Matematică - examen scris
21 iunie 2019 - Limba şi literatura maternă - examen scris
25 iunie 2019 - afişarea primelor rezultate (până la ora 12:00), urmată de înregistrarea contestaţiilor (între orele14:00 - 20:00)
29 iunie - afişarea rezultatelor finale
3 - 7 iulie 2019 - elevii de clasele a VIII-a completează opţiunile în fişele de înscriere la liceu (aleg liceele şi specializările la care vor să studieze)
12 iulie 2019 - repartizarea computerizată la liceu a absolvenţilor de clasa a VIII-a
15 - 18 iulie 2019 - depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi
 

Calendarul admiterii în învăţământul profesional şi dual

 
24-26 iunie 2019 - înscrierile
27-28 iunie 2019 - se va derula proba de preselecţie în fiecare unitate de învăţământ care organizează preselecţie
28 iunie 2019 - afişarea rezultatelor sesiunii de preselecţie
28 iunie - 1 iulie 2019 - înscrierea candidaţilor respinşi la preselecţie la unităţile de învăţământ care nu au organizat sesiune de preselecţie
1 iulie 2019 - afişarea informaţiilor privind organizarea probei suplimentare de admitere de către unităţile de învăţământ.
2-3 iulie 2019 - desfăşurarea probei suplimentare de admitere
4 iulie 2019 - afişarea rezultatelor finale la proba suplimentară de admitere
8 - 12 iulie 2019 - depunerea dosarelor de înscriere, la unităţile de învăţământ la care candidaţii au fost declaraţi admişi.
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii