Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:22 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” – tradiție și profesionalism. Scurt istoric, la 147 de ani de la înființare

ro

17 Nov, 2019 07:17 3148 Marime text
Prestigioasă instituție de învățământ superior din România, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța își are
originea în „Școala Flotilei”, înființată prin Decizia Ministerului de Război nr.15/17.11.1872, cu sediul la Galați.
 
Cursurile aveau, la acea vreme, o durată de doi ani, iar ofițerii și subofițerii pregătiți în școală îndeplineau diferite funcții la bordul navelor Marinei Militare, dar și ale Flotei Comerciale Române.
 
La 26 februarie 1896, s-a înființat Școala de Aplicație a Sublocotenenților de Marină, ce a funcționat la Galați până în anul 1901, când a fost mutată la Constanța. La 29 octombrie 1909, și-a schimbat denumirea în Școala Navală Superioară, funcționând la Constanța până în momentul primului război mondial.

La 9 iunie 1920, Secția de marină din Școala de Artilerie, Geniu și Marină a fost mutată la Constanța, prin decizia ministrului de război.
La 1 octombrie 1938, s-a înființat Secția Marinei de Comerț, pentru formarea personalului specializat necesar navelor comerciale, în cadrul Școlii Navale.

În anii '70, în cadrul Școlii de Ofițeri Activi de Marină, a funcționat și "Școala de Ofițeri de Rezervă de Marină", cu durata de 6 luni pe serie, în cadrul căreia erau pregătiți ingineri absolvenți de facultăți tehnice, în contextul satisfacerii stagiului militar cu termen redus, timp de 6 luni. La absolvire, elevii primeau gradul de sublocotenent în rezerva Marinei Militare,
 
După cel de-al Doilea Război Mondial, instituția a purtat mai multe denumiri: Școala Navală și Școală de Maiștri (martie-decembrie 1948), Școlile Marinei Militare (decembrie 1948-iunie 1950), Școala de Ofițeri de Marină (iunie 1950-1952), Școala Militară de Marină (1952-1954), Școala Militară Superioară de Marină (1954-1968), Școala de Ofițeri Activi de Marină „Mircea cel Bătrân” (1969-1973), Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân” (1973-1990).

La 17 mai 1990, Institutul de Marină a fost reorganizat ca urmare a consecințelor Revoluției din Decembrie 1989, înființându-se Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, instituție militară de învățămant superior de specialitate.
 
Propunându-și ca obiective, printre altele, compatibilizarea învăţământului cu orientările naţionale şi euroatlantice, adaptarea ofertei educaţionale la cerinţele pieţei forţei de muncă și dezvoltarea portofoliului de cercetare ştiinţifică, transferul tehnologic și inovarea, Academia Navală “Mircea cel Bătrân” are ca atribute tradiția și profesionalismul, fiind evaluată în noiembrie 2015 de Agenția Română de Asigurare a Calității Învățământului Superior din România și obținând calificativul maxim (”grad de încredere ridicat”).

Instituția se bucură, de asemenea, de un bun renume internaţional, fiind cel mai bine clasată universitate românească din domeniu (universitate de educaţie şi cercetare ştiinţifică), conform ierarhiei naţionale realizată de Ministerul Educației și Cercetării.

Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii