Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:16 21 05 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A XVIII-a ediție a Concursului pentru Elevi și Studenți în Tehnologia Informației - ESTIC, la Universitatea Ovidius din Constanța

ro

21 May, 2025 11:32 225 Marime text

 
  • Facultatea de Matematică și Informatică (FMI) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) organizează sâmbătă, 24 mai 2025, cea de-a XVIII-a ediție a Concursului pentru Elevi şi Studenţi în Tehnologia Informaţiei – ESTIC 2025.
     
Facultatea de Matematică și Informatică (FMI) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) organizează sâmbătă, 24 mai 2025, cea de-a XVIII-a ediție a Concursului pentru Elevi şi Studenţi în Tehnologia Informaţiei – ESTIC 2025, transmite un comunicat din partea UOC.

Competiția este destinată elevilor de liceu și studenților pasionați de dezvoltare software și tehnologii inovatoare și va avea loc, începând cu ora 9.00, la sediul Facultății de Matematică şi Informatică, în Aula B, etaj 1 (Bd. Mamaia, nr. 124).

Și în acest an, concursul se va desfășura în format clasic, însă, pentru concurenții care nu sunt din județul Constanța sau pentru cei care, din motive obiective, nu pot participa fizic, există posibilitatea participării în format online.

„Competiția le oferă participanților oportunitatea de a concura cu cele mai bune proiecte software, dezvoltate cu creativitate, talent și inovație. Astfel, tinerii își pot demonstra abilitățile prin utilizarea algoritmilor și tehnologiilor de ultimă generație. Proiectele realizate vor fi evaluate pe baza complexității algoritmilor și tehnologiilor utilizate, a originalității și relevanței soluției propuse, a calității implementării, precum și a utilității lor practice”, precizează conf. univ. dr. Elena Pelican, organizatorul evenimentului.

După finalizarea concursului, cei mai buni participanţi vor fi premiați de către FMI și companiile IT partenere - sponsori ai evenimentului: Amazon Web Services, Monsson Trading, Reporting Center, Oblio, TeamArt Software Services, MultiSoft, Cornerstone Technologies, Dash.

Cu acest prilej, studenții FMI vor participa la sesiuni interactive realizate de reprezentanții companiilor partenere, care le vor prezenta domeniul de activitate și le vor oferi informații despre procesele de recrutare, posibilitățile de angajare, stagiile de practică și bursele disponibile.




Citește și:
Congresul Internațional de Istorie a Presei, la Universitatea „Ovidius” Constanța. Proiectul editorial Arcanum, printre punctele de interes
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii