Avocatul Tudor Haşotti „Mamaia este un kitsch total / Un oraş ciuntit, desfigurat - aşa văd eu Constanţa la ora actuală“

În lunile mai şi iulie, câteva mii de constănţeni au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva administraţiei publice locale. Pentru prima dată în cei 14 ani de mandat, primarului municipiului Constanţa, Radu Mazăre, i s-a cerut demisia. Dacă la protestul din mai au participat preponderent lucrători şi sindicalişti portuari, la mitingul din iulie au luat parte constănţeni de diferite vârste, provenind din diverse domenii de activitate.

Printre pancartele pe care scria „Portul Constanţa este închis pentru vaporul cu baroni locali“, „Jos Mazăre!“ şi „Pui congelat, viitor îngropat“ a fost şi o pancartă care a atras în mod deosebit atenţia, datorită unui mesaj ieşit din tipare, anume „Nu suntem o favelă a lu’ Mamaia“. Autorul mesajului este tânărul avocat constănţean Tudor Haşotti, fiul vicepreşedintelui Uniunii Naţionale a Barourilor din România, Ionel Haşotti.
Încep constănţenii să aibă atitudine civică? Să îşi exprime civilizat şi coerent nemulţumirile la adresa administraţiei Mazăre? Cât de mult contează vocea societăţii civile, a constănţenilor neînregimentaţi politic?
Am discutat despre aceste aspecte cu avocatul Tudor Haşotti, într-un interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanţa.

Până la protestul din luna iulie a acestui an, protest organizat împotriva actualei administraţii locale, nu aţi avut o poziţie publică faţă de municipalitate. Ce anume v-a determinat să luaţi atitudine?

M-am întors de zece ani în Constanţa, s-au făcut zece ani de când am terminat facultatea şi am ajuns să fiu complet dezamăgit de ceea ce se întâmplă în oraşul acesta. Mai mult, nu văd nicio perspectivă, fapt pentru care am considerat că trebuie să luăm atitudine şi în public faţă de ceea ce se întâmplă în oraş şi ne priveşte pe noi, constănţenii.

Ce reproşaţi concret actualei conduceri a administraţiei locale?

Mă tem că, dacă aş da un răspuns complet la această întrebare, ar trebui să ocupăm întregul interviu cu acest răspuns. Sunt foarte multe aspecte care mă nemulţumesc şi care mi-au provocat dezamăgirea de care vă vorbeam. După părerea mea, Constanţa este, practic, un oraş neguvernat de foarte multă vreme, un oraş în care administraţia locală lipseşte cu desăvârşire.
Dacă am face un foarte scurt rezumat, „performanţele“ administraţiei publice locale lasă de dorit pe orice plan şi ele s-au răsfrânt negativ asupra populaţiei şi asupra speranţelor legitime ale oamenilor. Dacă vorbim despre speranţe, mi se pare destul de trist că românii în general şi poate constănţenii în particular au ajuns să se mulţumească cu extrem de puţin. Spre exemplu, aud în jur că există o oarecare mulţumire cu privire la faptul că, în sfârşit, Primăria şi-a îndreptat atenţia spre Peninsulă şi a promovat acest proiect de reabilitare. Asta abia după 14 ani de mandat şi la presiunea mass-media. Nu contează calitatea lucrărilor, care e mediocră, nu contează că, cel puţin în public, responsabilii cu lucrarea respectivă au promis dale din granit şi ne-am trezit cu un compozit ieftin, nu contează că proiectul acesta de pavare nu este însoţit şi de reabilitarea clădirilor, pentru că, în mod evident, acum, clădirile vor arăta şi mai rău decât înainte. Sigur, pentru asta, ar fi trebuit o viziune şi un interes pentru constănţeni şi pentru oraş. Apoi, dacă am face o comparaţie, nu trebuie să ieşim din ţară. Ar fi suficient să mergem în diverse oraşe din România, unde administraţii de diverse culori politice au reuşit să facă proiecte cu fonduri europene de calitate. Putem da exemplul Braşovului, unde, în centru, s-a pus pavaj cu piatră naturală. Chiar şi Centrul Vechi din Bucureşti. Sibiu. Alba Iulia. Iată deci că se poate, dacă există un minim interes pentru comunitatea pe care o administrezi.
Înainte să fac referire la nerealizări, să mai analizăm câteva „realizări“.
Ajungem aici la pancarta „Nu suntem o favelă a lu’ Mamaia“. Să vorbim despre Mamaia. Dacă mă întrebaţi pe mine personal, Mamaia este un kitsch total. Asta a devenit. Nu mai are nimic de a face cu ceea ce presupune o staţiune turistică. Nu vedem decât hoteluri băgate în alte hoteluri, blocuri de locuinţe în blocuri de locuinţe, spaţii verzi masacrate şi mai cu seamă pe partea cu lacul. Haos urbanistic, aglomeraţie şi nimic de propus pentru nişte turişti care ar putea să aibă nişte pretenţii legitime. Sigur că domnul Mazăre vine şi spune că a creat un pol al distracţiei în Mamaia şi că asta ar justifica transformarea în această manieră a staţiunii. Eu zic că, dacă ar fi existat o viziune corectă, normală, s-ar fi putut împăca şi capra, şi varza. Adică partea de la începutul staţiunii până în zona Butoaie ar fi trebuit lăsată în principiu aerisită, fără multe clădiri noi, iar cele vechi ar fi trebuit să fie modernizate, evident. Partea de nord ar fi putut fi dezvoltată în ceea ce, de principiu, este acum, să includă cluburi, discoteci. Atunci ai fi mulţumit şi tineretul doritor de distracţii, dar şi oamenii care caută relaxare într-o staţiune turistică.

Tot la capitolul „realizări“ - şi cred că asta ar cam fi şi ultima dintre cele cu care se laudă public domnul primar Mazăre - amintesc celebrul cartier Henri Coandă, în care a ţinut morţiş să se pozeze şi premierul şi în care au ţinut să aducă şi notabilităţi străine. Iarăşi, o iniţiativă socială în regulă, de principiu, dar nu pusă în practică de maniera asta. Adică nu în mijlocul unui cartier liniştit. Nu aduci categorii sociale de genul celor care populează acest campus în mijlocul unui cartier liniştit, pentru a transforma viaţa oamenilor de acolo într-un iad.
La capitolul nerealizări ale administraţiei Mazăre, după 14 ani de mandat, cifrele ar trebui să vorbească. Bugetele locale în 2014: Cluj, 1,1 miliarde de lei, Timişoara - 1,4 miliarde de lei, din care 500 de milioane pentru dezvoltare, Iaşi - 848 de milioane de lei, Ploieşti - 735 de milioane de lei la o populaţie de 200.000 de locuitori şi Constanţa 675 de milioane de lei la 280.000 de locuitori. Cam atâta e în stare să producă administraţia locală la capitolul performanţă economică, după 14 ani de mandat.
În ceea ce priveşte salariul mediu net în 2014, în Bucureşti este 2.470 de lei, pe locul 3 e Gorj, cu 1.798 de lei, în Cluj este de 1.796 de lei, în Timiş - 1.772 de lei, în Argeş - 1.719 lei, în Prahova - 1.677 de lei, în Braşov - 1.644 de lei, în Sibiu - 1.591 de lei, în Constanţa - 1.578 de lei. Deşi, noi, constănţenii, am rămas cu impresia că încă suntem al doilea oraş al ţării.

Toate aceste date certifică ceea ce se vede cu ochiul liber în realitate, adică lipsa unor investiţii serioase (nu vedem aici nicio multinaţională respectabilă, nicio preocupare a administraţiei locale de a atrage locuri de muncă bine plătite). Singurele investiţii care s-au făcut în ultima vreme în Constanţa sunt centrele comerciale, că noi suntem oraşul mall-urilor. Nu spun că acestea nu sunt binevenite, dar sub nicio formă nu pot fi suficiente. Iarăşi te duci în alte zone ale ţării şi vezi o anumită dinamică: în Cluj, în Timişoara…

Aş aminti şi ura pe care o au responsabilii oraşului faţă de tot ceea ce înseamnă spaţiul verde. Cred că nicăieri în ţară nu se poate constata un atac mai făţiş şi mai concentrat asupra spaţiilor verzi. Au dispărut spaţiile verzi de pe bulevarde (bulevardele Tomis şi Lăpuşneanu), avem blocuri construite la câţiva metri în faţa altor blocuri, parcuri defrişate (chiar era nevoie, în parcul de la Casa de Cultură, de două biserici între care există o distanţă de 20 de metri?), Parcul Tăbăcărie a fost înjumătăţit… Ca să nu mai vorbim de intenţia, Doamne fereşte!, de a crea vreun parc nou, în care lumea să ia o gură de aer curat.
S-a spus şi la protestul din iulie că în Constanţa există mai puţin de 1 metru pătrat pe cap de locuitor, în condiţiile în care, prin lege, ar trebui să ne bucurăm de peste 20 de metri pătraţi. Sigur că nu ne aşteptăm să se respecte legea, dar măcar aşa, cât de cât…

Nu în ultimă instanţă, pe mine mă deranjează extrem de tare şi haosul, dezmăţul ăsta urbanistic general.
Spuneam că Mamaia a devenit un kitsch. În Constanţa, nici măcar despre kitsch nu se mai poate vorbi. Îl compătimesc anticipat pe cel care i-ar succeda, la un moment dat, domnului primar Mazăre în funcţie, pentru că răul, din acest punct de vedere, este aproape ireversibil.
Un oraş ciuntit, desfigurat, aşa văd eu Constanţa la ora actuală. O clădire verde lângă una roz. Una albastră lângă una galbenă. Una cu cinci etaje, lângă una cu două. Clădiri din sticlă, lângă clădiri din cărămidă.

Consideraţi că cele două mitinguri au avut un impact real sau au fost ceea ce am putea numi o furtună într-un pahar cu apă?

Au fost un exerciţiu bun, fără doar şi poate, indiferent de faptul că au fost organizate de nişte sindicate care puteau să aibă anumite interese la momentul respectiv. Interesele puteau fi legitime. Pe de altă parte, protestul este un exerciţiu civic absolut necesar într-o societate care se vrea democratică. Important este ca aceste proteste să fie urmate şi de altele, să nu rămână singulare, pentru că oamenii trebuie să înveţe să îşi exprime public nemulţumirile, să nu mai fie tăcuţi, cu capul plecat.
După 50 de ani de comunism, încă nu ne-am dat drumul la coloană, încă suntem anchilozaţi.

Constănţenii par cumva lipsiţi de atitudine civică. Sunt rare momentele în care ei luptă pentru o cauză, pentru un deziderat. De altfel, constănţenii nici nu prea ies la vot. Cărui fapt credeţi că se datorează această apatie socială?

Este o blazare, dar este o blazare generală, nu doar a constănţenilor, a românilor în general, completată şi de un soi de resemnare, de genul „iese tot Mazăre, ce rost are să ieşim să ne exprimăm public?!“. Într-o anumită măsură, blazarea asta este de înţeles, pentru că după 25 de ani de „capitalism“, în care s-a furat cât s-a putut în ţara asta, oamenilor le este, pe bună dreptate, foarte greu să creadă că mai poate să apară cineva care să lucreze dezinteresat în interesul lor.
În ultimă instanţă, oamenii ar trebui totuşi să depăşească atitudinea asta. Pentru că, în final, nu există o altă modalitate de a schimba lucrurile, decât prin exprimare publică şi prin vot.

Cât de importante sunt comportamentul civic şi participarea publică a cetăţeanului la deciziile luate într-o societate democratică?

După părerea mea, spiritul civic este coloana vertebrală a democraţiei. Exprimarea publică a spiritului civic împiedică dezvoltarea abuzurilor şi a manipulărilor din partea celor care, la un moment dat, deţin puterea. Pentru că cei care deţin puterea tocmai pe asta mizează: pe faptul că oamenii nu iau atitudine, pe faptul că nu sunt interesaţi decât de propriile probleme, pe faptul că nu se informează, şi, atunci, ei devin manipulabili. Deci spiritul civic e extrem de important.

Care sunt, în opinia dumneavoastră, cele mai stringente probleme ale Constanţei? Infrastructura? Direcţionarea banului public către firmele „de casă“? Protejarea unei categorii de cetăţeni şi ignorarea completă a celorlalţi?

Am răspuns la această întrebare, în mare, mai sus. Dar, ca să rezumăm, cele mai importante ar fi haosul urbanistic, lipsa spaţiului verde, lipsa investiţiilor serioase şi a locurilor de muncă bine plătite şi, în general, lipsa unei viziuni asupra viitorului acestui oraş.

Cum aţi caracteriza opoziţia din Constanţa? Mai bine spus, putem vorbi despre o opoziţie asumată, autentică, sau mai degrabă despre nişte simulacre?

Extrem şi nejustificat de subţire. Încă încerc să înţeleg cum de nu s-a dezvoltat o opoziţie autentică, în 14 ani.

Puteţi să-mi daţi un nume care ar trebui/ar putea, în opinia dumneavoastră, să-şi asume o candidatură pentru Primăria Constanţa?

Chiar nu ştiu. Aş vrea să văd pe cineva. Ştiu că se vehiculează nişte nume din partea opoziţiei, dar nu văd pe nimeni în mod special. Ar trebui să fie cineva care să aibă curajul să spună lucrurilor pe nume, dar nu văd persoana aia.

Vi s-a propus să activaţi politic?

Nu mi s-a propus şi chiar dacă mi s-ar propune, nu o invitaţie ar fi relevantă ca să mă determine să iau o astfel de decizie. Aş intra în viaţa politică numai dacă aş avea convingerea că pot să fac ceva pentru cei din jurul meu. Or, sunt suficient de matur ca să îmi dau seama că nu pot să fac singur treaba asta.