Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:22 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Investiţia imobiliară a firmei Bel-Transport de pe strada Mihai Viteazu, la mâna Comisiei tehnice de urbanism a Primăriei Constanţa (document)

ro

13 Jan, 2020 00:00 3879 Marime text

În municipiul Constanţa, pe strada Mihai Viteazu, chiar lângă Grădiniţa „Perluţele Mării”, firma Bel-Transport SA, deţinută de Ianuş Racu, fratele fostului consilier al fostului primar Radu Mazăre, Constantin Racu, intenţionează să ridice un imobil de cinci etaje. Terenul de pe strada Mihai Viteazu nr. 58-58A este situat chiar pe colţ, la intersecţia cu strada Tudor Vladimirescu.


Solicitarea societăţii Bel-Transport SA se află pe ordinea de zi a Comisiei tehnice de urbanism și amenajarea teritoriului din cadrul Primăriei Constanţa, care se va întruni în data de 15.01.2020, ora 10.00. Firma a cerut emiterea acordului de consultare publică pentru PUD - imobil locuire colectivă, ridicat pe strada Mihai Viteazu nr. 58-58A, număr cadastral 249560.


Prezentul PUD are caracter de reglementare specifică și se elaborează în scopul modificării prevederilor actuale, corelate cu condiţionările din certificatul de urbanism și din avizele deţinătorilor de utilităţi publice. Scopul lui este de a pune la dispoziţia autorităţilor publice locale reguli de amplasare a obiectivului pe terenul identificat, utilizarea raţională a acestuia, corelarea intereselor generale cu cele particulare ale iniţiatorului PUD în valorificarea terenului, facilitarea elaborării proiectelor ulterioare de investiţii.


De asemenea, Bel-Transport SA a obţinut de la Primăria Constanţa, pe data de 17 ianuarie 2019, un act important de urbanism, pentru ridicarea unui bloc pe strada Mihai Viteazul nr. 58-58A colţ cu strada Tudor Vladimirescu 17BIS. Este vorba despre certificatul de urbanism nr. 197, care constă în următoarele: „Construire imobil S+P+4-5e, locuinţe colective cu garaj la subsol“. În primăvara anului 2016, societatea prezentase la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa memoriul respectivului proiect.


Pe terenul de pe strada Mihai Viteazu, deţinut în proprietate, compania intenţionează să ridice un imobil S+P+5 cu funcţiunea de locuinţe colective - câte două apartamente de trei camere la parter şi etaje, cu suprafeţe generoase, de peste 100 de metri pătraţi. Locurile de parcare necesare vor fi amenajate la subsolul imobilului. Este vorba despre 12 locuri de parcare, dintre care două simple şi cinci sisteme de parcare supraetajată tip Klaus, respectiv zece locuri. Deşi blocul propus are cinci etaje, în jurul său sunt doar imobile cu maximum un etaj.


Cât despre grădiniţa învecinată, „Perluţele Mării”, aceasta funcţionează la adresa Mihai Viteazu nr. 56 din anul 2007, la etajul întâi al clădirii, în care a funcţionat Şcoala nr. 13. Până în anul 2009, Grădiniţa „Perluţele Mării” era cunoscută sub numele de Grădiniţa nr. 11.
 

Bel-Transport SA, în datele Registrului Comerţului


Înfiinţată în anul 1994, firma are sediul social în municipiul Constanţa, Portul Constanţa. Firma provine din divizare parţială. Capitalul social subscris de 330.000 lei, integral vărsat, este compus din 660 de acţiuni nominative. Valoarea unei acţiuni este de 500 lei. Acţionari persoane fizice sunt: Racu Ianuş, cu 99,24243% din capitalul social, și Racu Alexandru-Nicolae, cu 0,75757% din capitalul social. Administratorii firmei care se ocupă de transporturi rutiere de mărfuri sunt Racu Ianuş și Racu Ianuş - director general. Cenzorul societăţii este Dimaca Dana.


În anul fiscal 20165, firma cu 15 salariaţi a raportat o pierdere de 553.928 lei și o cifră de afaceri de 699.008 lei. De asemenea, în anul fiscal 2017, firma cu 14 salariaţi a înregistrat un profit de 1.817.162 lei și o cifră de afaceri de 1.613.095 lei. Situaţia financiară pe anul 2018 arată astfel: 15 salariaţi, o cifră de afaceri de 1877897 lei și o pierdere de 115540 lei.


În secţiunea Documente puteţi consulta documentaţia depusă la Primăria Constanţa de firma Bel-Transport SA.


Citește și:

Imobil de cinci etaje, în coasta Grădiniţei „Perluţele Mării“. Investitor - Ianuş Racu, fratele fostului consilier al lui Radu Mazăre (galerie foto)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii