Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:59 16 05 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Certificat de urbanism pentru alipire terenuri în zona bd. Tomis – Palazu Mare. Interdicție temporară de construire

ro

25 Apr, 2025 17:00 720 Marime text
Foto ilustrativă - sursa: Pexels
  • Scopul certificatului este realizarea operațiunii de alipire a trei terenuri identificate prin numerele cadastrale 204776 (417 mp), 252310 (600 mp) și 244049 (329 mp)
 
Primăria Constanța a emis, în data de 25 aprilie 2025, certificatul de urbanism cu numărul 601, la solicitarea societății Stere și Asociații SRL, prin reprezentantul legal Stere Ionel Florentin. Documentul vizează imobile situate în municipiul Constanța, pe bulevardul Tomis nr. 476B, strada Socului nr. 9, precum și parcelele A389/3 și A389.
 
Scopul certificatului este realizarea operațiunii de alipire a trei terenuri identificate prin numerele cadastrale 204776 (417 mp), 252310 (600 mp) și 244049 (329 mp), rezultând un total de 1.346 mp. Menționăm că terenul rezultat este neconstruibil în acest moment, întrucât se află într-o zonă în care, potrivit Planului Urbanistic General, există o interdicție temporară de construire.
 
Această restricție este valabilă până la elaborarea și aprobarea unei documentații de urbanism de tip Plan Urbanistic Zonal (PUZ), având în vedere că terenul se află în arii cu reglementări urbanistice diferite. Totodată, în extrasele de carte funciară aferente imobilelor 204776 și 252310, datate 28.11.2024, sunt notate sarcini.
 
Conform HCL nr. 378/31.08.2023, aplicarea prevederilor HCL nr. 121/2011 referitoare la PUZ-ul „Palazu Mare III” a fost suspendată pentru 18 luni în zona delimitată de bd. Tomis, lacul Siutghiol, incinta RAJA și limita UAT Ovidiu, cu posibilitatea prelungirii termenului până la aprobarea unei noi documentații de urbanism, aflată în curs de actualizare.
 
Certificatul de urbanism este valabil timp de 12 luni, până la data de 25 aprilie 2026, și poate fi folosit exclusiv în scopul declarat – operațiuni notariale privind circulația imobiliară.
 
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.



Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise
 
Citește și

 
Sunrise Litoral SRL nu poate construi o parcare exterioară în Constanța – Terenul vizat se află în zona non-aedificandi
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii