Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:38 13 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Credite BERD pentru IMM-uri

ro

26 May, 2003 00:00 865 Marime text

Proiectul se va desfasura prin ofiterii de credit ai Bancii Romanesti * Toate creditele se vor acorda pe baza unor criterii comerciale * Imprumutul BERD va spori fondurile alocate de Banca Romaneasca programului de credite pentru IMM-uri, inceput in anul 2001, in cadrul Fondului Germano-Roman

Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a acordat Bancii Romanesti un imprumut in valoare de 5 milioane dolari, destinat creditarii persoanelor care doresc sa inceapa sau sa-si extinda o afacere. Imprumutul BERD va spori fondurile alocate de Banca Romaneasca programului de credite pentru IMM-uri, inceput in anul 2001, in cadrul Fondului Germano-Roman. Micro-creditele disponibile se vor ridica la cel mult 10.000 de dolari (sau echivalentul in lei sau Euro), cu o scadenta variind intre doua si 24 de luni. Creditele mici disponibile pot ajunge la 50.000 de dolari si vor avea o scadenta de la doua pana la 36 de luni. Toate creditele se vor acorda pe baza unor criterii comerciale. Imprumutul se acorda in cadrul Facilitatii SUA/BERD de Finantare a IMM-urilor, un fond in valoare de 150 milioane dolari, din care 50 milioane dolari din partea Guvernului Statelor Unite si 100 milioane dolari de la BERD, pentru sprijinirea cresterii IMM-urilor in tari precum Albania, Bosnia-Hertegovina, Bulgaria, Georgia, Kazakhstan, Kosovo, Kyrgyzstan, Macedonia, Romania, Serbia si Muntenegru, Ucraina. O parte a finantarii este folosita, de asemenea, pentru a asigura cooperarea tehnica pentru consolidarea institutiei si pregatirea ofiterilor de credite. BERD va lucra in stransa coordonare cu banca germana Kreditanstalt fur Wiederaufbau (KfW) si cu Fondul Germano-Roman (FGR) la implementarea unui program de credite adecvat si eficient, bazat pe experienta anterioara. Imprumuturile se vor derula prin Banca Romaneasca, iar creditele vor fi analizate de ofiterii de credite ai FGR. Elizabeth Wallace, directorul BERD pentru companii mici, a declarat ca micro-afacerile si afacerile mici sunt vitale pentru dezvoltarea economica din Romania si s-au dovedit parteneri dinamici si de incredere in cadrul programelor desfasurate de BERD in Europa de Sud-Est. Pana la aceasta data, prin intermediul Facilitatii s-au acordat peste 95.000 de credite in valoare de 553 milioane dolari in Albania, Bosnia si Hertegovina, Bulgaria, Kosovo, Romania si Serbia, precum si in Georgia, Kazakhstan, Republica Kyrgyzstan si Ucraina. Din 30 aprilie 2003, BERD, prin intermediul programelor sale pentru IMM-uri, a cheltuit peste 2,2 miliarde dolari in peste 300.000 de credite din 16 tari. Fondul Romano-German este extrem de activ in Constanta, el fiind un colaborator de baza si la alte banci precum Banca Comerciala Carpatica, Romexterra si altele.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii