Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:51 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vladimir Putin „Orice ingerinţă în afacerile interne ale Rusiei va fi reprimată sever, în temeiul legilor ruse“

ro

16 Dec, 2023 08:20 631 Marime text
Foto: PixabayPreşedintele rus Vladimir Putin a avertizat vineri împotriva oricărei interferenţe străine în timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale din martie 2024, care vor avea loc pe fundalul conflictului din Ucraina şi a represiunii împotriva opoziţiei, transmite AFP citat de Agerpres.ro

"Orice ingerinţă în afacerile interne ale Rusiei va fi reprimată, şi reprimată sever, în temeiul legilor ruse", a declarat preşedintele candidat la realege în cadrul unei întâlniri televizate cu liderii de partid prezenţi în Dumă, camera inferioară a Parlamentului.

"Apărăm libertatea poporului nostru, suveranitatea sa, dreptul de a-şi alege viitorul. Poporul şi numai poporul Rusiei sunt singura sursă de putere în ţara noastră", a asigurat el.


Preşedintele Putin a mulţumit membrilor partidelor prezenţi în Parlament, care participă la "operaţiunea militară specială" din Ucraina "luptând împreună pentru Rusia" şi celor care ajută militarii şi familiile acestora.

Liderul rus a mai afirmat că "recent, numărul soldaţilor ucraineni care devin prizonieri a crescut brusc".

După un 2022 marcat de eşecuri pe frontul ucrainean şi sancţiuni occidentale, preşedintele Vladimir Putin se prezintă la sfârşitul anului 2023 într-o lumină mai favorabilă după eşecul contraofensivei începute în vară de Ucraina, prăbuşirea sprijinului european şi american pentru Kiev şi redresarea economiei naţionale.

Şeful statului rus şi-a anunţat săptămâna trecută candidatura pentru un al cincilea mandat la alegerile prezidenţiale din 17 martie. Realegerea sa lasă puţine semne de îndoială după aproape un sfert de secol la putere şi o reprimarea sistematică a opoziţiei. 

Agerpres.ro

Citește și: 

Preşedintele Vladimir Putin îşi confruntă o dublură generată de inteligenţa artificială
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii