Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:20 19 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SUA Explozie mortală la un centru de antrenament al șerifului din Los Angeles. Cel puțin trei morți

ro

19 Jul, 2025 09:15 222 Marime text

 
  • Cel puțin trei persoane au murit vineri la Los Angeles într-un centru de antrenament al serviciului șerifului comitatului, a anunțat ministrul american al justiției, Pam Bondi.

Cel puțin trei persoane au murit vineri la Los Angeles într-un centru de antrenament al serviciului șerifului comitatului, a anunțat ministrul american al justiției, Pam Bondi, transmite AFP, conform Agerpres.

Ea a evocat, pe platforma X, „un eveniment teribil care a costat viețile a cel puțin trei persoane”.

Postul Fox News și cotidianul Los Angeles Times au transmis, citând surse din cadrul poliției, că o explozie a avut loc la un centru de antrenament al serviciilor șerifului, în estul orașului, în jurul orei locale 07.30.

Biroul guvernatorului Californiei, Gavin Newsom, a anunțat pe X că democratul a „fost informat despre explozia raportată la biroul pentru operațiuni speciale ale șerifului comitatului Los Angeles”.

„Un zgomot puternic a fost auzit într-un centru de antrenament situat la est de Los Angeles”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al șerifului. „Încercăm încă să culegem informații”, a adăugat el.

„Gândurile tuturor se îndreaptă către persoanele afectate de această explozie”, a scris pe X primarul Karen Bass, precizând că anchetatori „specializați în incendii criminale” și o „echipă de deminare” se deplasează la fața locului.


Imagini transmise de postul local KTLA, care survola zona cu un elicopter, arătau o persoană în costum de deminare mișcându-se lângă un camion ce putea conține explozivi, pe care forțele de ordine l-au acoperit cu un cort mare.

Autoritățile intenționează să țină o conferință de presă mai târziu.




Citește și:
Slovenia legalizează sinuciderea asistată pentru pacienții în stadiu terminal
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii