Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:15 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Premierul ungar în exerciţiu Viktor Orban, favorit în alegerile parlamentare care au loc în Ungaria

ro

07 Apr, 2018 12:34 2277 Marime text
Premierul ungar în exerciţiu Viktor Orban, unul dintre liderii cei mai controversaţi din Uniunea Europeană, porneşte favorit în alegerile parlamentare care au loc duminică în Ungaria, pentru a-şi consolida puterea 'iliberală' care a transformat profund ţara sa, comentează sâmbătă AFP.

Sondajele de opinie dau un avans de până la 30 puncte procentuale pentru Fidesz, partidul naţionalist-conservator al lui Viktor Orban, iar singura necunoscută a scrutinului de duminică pare să fie doar amploarea victoriei promise - în urmă cu patru ani, actualul premier a obţinut o 'supermajoritate' în parlament, dar de data aceasta ar putea să se mulţumească şi cu o majoritate relativă.

Aflat la putere din anul 2010, Viktor Orban (54 de ani) rămâne însă vigilent. În ultimul său discurs din campania electorală, ţinut la Szekesfehervar (sud-vestul Ungariei), el a lansat un apel la mobilizare la vot. ''Nu este suficient să fim primii în sondaje, trebuie să sosim primii şi în ziua votului'', a subliniat el, reamintind că, dat favorit la finalul primului său mandat (1998-2002), a fost nevoit să se recunoască învins în legislativele din urmă cu 16 ani.

sursa text: agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii