Patriarhul latin al Ierusalimului, împiedicat să ajungă la Biserica Sfântului Mormânt în ziua celebrării Floriilor catolice. Reacția premierului Benjamin Netanyahu
Patriarhul latin al Ierusalimului, împiedicat să ajungă la Biserica Sfântului Mormânt în ziua celebrării
185
Marime text
Decizia poliției israeliene de a împiedica accesul Patriarhului latin al Ierusalimului la Biserica Sfântului Mormânt, chiar în ziua celebrării Floriilor catolice, a declanșat reacții puternice pe plan internațional. Potrivit StiripeSurse.ro, autoritățile de la Ierusalim invocă motive de securitate, în contextul tensiunilor regionale și al restricțiilor impuse adunărilor publice, însă lideri religioși și oficiali străini acuză o atingere gravă adusă libertății religioase.Biroul premierului Benjamin Netanyahu a transmis că măsura luată de poliție a avut exclusiv rol preventiv și nu a vizat limitarea libertății religioase.
„Astăzi, dintr-o grijă deosebită pentru securitatea lui, poliţia din Ierusalim l-a împiedicat pe Patriarhul latin, cardinalul Pizzaballa, să celebreze slujba la Biserica Sfântului Mormânt. Nu a existat absolut nicio intenţie răuvoitoare, doar preocuparea de a-i garanta securitatea”, a scris pe platforma X biroul lui Netanyahu.
Duminică, poliția israeliană i-a împiedicat pe Patriarhul Latin al Ierusalimului, cardinalul italian Pierbattista Pizzaballa, și pe preotul Bisericii Sfântului Mormânt să intre în locul sfânt pentru a celebra Liturghia de Duminica Floriilor, „pentru prima dată în secole”.„Cu toate acestea, ţinând cont de Săptămâna Sfântă care se deschide pentru creştinii din lume, forţele de securitate elaborează un plan pentru a le permite responsabililor religioşi să se roage (la Sfântul Mormânt) în zilele următoare”, a adăugat sursa menţionată.
Situația a fost confirmată și de Patriarhul latin al Ierusalimului, Pierbattista Pizzaballa, care, alături de custodele Ţării Sfinte, Francesco Ielpo, nu a putut ajunge la lăcașul de cult.
„Pentru prima dată de secole, liderii Bisericii au fost împiedicaţi să celebreze liturghia din Duminica Floriilor în Biserica Sfântului Mormânt”, a afirmat Patriarhia Latină a Ierusalimului, într-un comunicat.
Acest gest ”constituie un precedent grav şi dovedeşte o lipsă de consideraţie faţă de sensibilitatea a miliarde de persoane din lume care, în această săptămână, îşi îndreaptă privirile spre Ierusalim”, a potrivit comunicatului.
Măsura vine pe fondul restricțiilor impuse de autoritățile israeliene după ofensiva declanșată împreună cu Statele Unite împotriva Iran, la finalul lunii februarie. Aceste reguli limitează participarea la adunări publice, inclusiv cele religioase, la aproximativ 50 de persoane.
În acest context, procesiunea tradițională de Florii, care pornește de pe Muntele Măslinilor și atrage anual mii de credincioși, nu a mai avut loc.
„Şefii bisericilor au acţionat cu toată responsabilitatea şi, de la începutul războiului, s-au conformat tuturor restricţiilor impuse”, a declarat Patriarhia.
Autoritățile au invocat și dificultățile logistice ale zonei vechi a orașului, subliniind că intervenția rapidă a echipelor de urgență ar fi dificilă în cazul unui incident.
Decizia a fost criticată de mai mulți lideri internaționali. Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a calificat situația drept „o ofensă nu doar pentru credincioşi, ci pentru toată comunitatea care recunoaşte libertatea religioasă”, iar ministrul de externe Antonio Tajani a anunțat convocarea ambasadorului israelian.
Și președintele Franței, Emmanuel Macron, a reacționat public, condamnând pe X „decizia poliţiei israeliene, care se adaugă înmulţirii preocupante a încălcărilor statutului Locurilor Sfinte de la Ierusalim”.
Ministerul de Externe din Iordania a denunţat, la rândul său, o „încălcare flagrantă a statu quo-ului juridic şi istoric în vigoare”, şi a chemat la încetarea măsurilor care împiedică accesul credincioşilor la lăcaşurile de cult.
StiripeSurse.ro
Citește și:
Cardinalul, împiedicat de poliția israeliană să oficieze slujba de Florii la Sfântul Mormânt
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


