Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:46 25 04 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

VIDEO Lumina Sfântă s-a pogorât la Ierusalim. În Constanța, va fi adusă de IPS Teodosie din largul Mării Negre

ro

19 Apr, 2025 16:00 854 Marime text
Sursa foto: Basilica.ro

Într-un moment de profundă emoție și credință, Lumina Sfântă s-a aprins sâmbătă, 19 aprilie 2025, la ora 14:35:50, în Biserica Sfântului Mormânt. Mii de pelerini din toată lumea au fost martori ai acestui miracol al Ortodoxiei, așteptat cu sufletul la gură în fiecare an, în Sâmbăta Mare.

Potrivit tradiției, Lumina apare în mod miraculos în timpul rugăciunilor Patriarhului Ierusalimului, în mormântul Domnului, și este considerată o mărturie a Învierii lui Hristos.

Flacăra sfântă va fi adusă în România în cursul acestei seri, cu un avion special, urmând să fie distribuită în toate colțurile țării, pentru ca fiecare credincios să o poată primi în noaptea de Înviere.

În această seară, la ora 23.25, IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis, apoi, la ora 23.40, o va oferi credincioșilor prezenți în apropierea altarului de vară al Catedralei arhiepiscopale „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța. Slujba va continua în aer liber, de la ora 00:00, cu oficierea Canonului Învierii, apoi, în interiorul catedralei, va fi săvârșită Sfânta Liturghie.



Citește și.
Constanța: În noaptea de Înviere IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii