Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:32 12 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial de la MAE. Doi cetățeni români, printre victimele atacului armat într-o școală din Austria

ro

11 Jun, 2025 09:10 526 Marime text
Sursă foto: Pixabay


În contextul atacului armat petrecut la data de 10 iunie 2025 la o școală din orașul Graz, Republica Austria, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că Ambasada României la Viena s-a autosesizat și a întreprins demersuri pe lângă autoritățile locale pentru a obține informații oficiale cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate, conform unui comunicat din partea MAE.

Autoritățile austriece au confirmat că printre persoanele rănite se află doi cetățeni români, ale căror familii sunt deja informate cu privire la starea acestora. MAE subliniază că Ambasada României la Viena este pregătită să acorde asistență consulară, dacă familiile cetățenilor români vor solicita acest lucru.

Totodată, MAE menționează că, la acest moment, sunt în curs de desfășurare demersuri specifice în astfel de cazuri, autoritățile austriece prioritizând acordarea asistenței medicale victimelor și efectuarea investigațiilor care se impun într-un astfel de context.

MAE, prin intermediul Ambasadei României la Viena, rămâne în contact cu autoritățile locale, urmând să transmită eventuale actualizări în funcție de elementele de noutate cu privire la această situație.

MAE reamintește că informarea publică cu privire la astfel de cazuri se circumscrie reglementărilor privind datele cu caracter personal și are în vedere acordul persoanelor implicate sau al aparținătorilor acestora.

MAE reamintește cetățenilor români că aceștia pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Viena: 0043-1-503.24.65, 0043-1-505.23.81, 0043-1-230.95.10 și 0043-1-505.16.27, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.


De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al ambasadei: 0043-699.117.26027.



Citește și:
VIDEO. Atac armat într-o școală din Austria! Mai mulți morți. Presupul făptaș, un elev

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii