Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:26 28 10 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Netanyahu ordonă lovituri în Gaza după nerespectarea armistițiului de către Hamas

ro

28 Oct, 2025 19:30 296 Marime text
Benjamin Netanyahu, Sursa foto: Facebook
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat marţi armatei să lovească imediat în Fâşia Gaza; el a acuzat gruparea islamistă palestiniană Hamas că a încălcat acordul de armistiţiu prin returnarea unor rămăşiţe ale unui ostatic al cărui trup neînsufleţit fusese deja recuperat, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Brigăzile Ezzedin al-Qassam, ramura militară a Hamas, au afirmat că la ora locală 20 (18.00 GMT) urmează să predea un alt ostatic mort, “găsit recent într-un tunel din Gaza”. Astfel de transferuri se fac de obicei prin Crucea Roşie Internaţională.

Conform prevederilor din prima fază a acordului de încetare a focului intrat în vigoare în 10 octombrie, Hamas i-a eliberat în 13 octombrie pe toţi cei 20 de ostatici încă în viaţă din cei 251 luaţi în timpul atacului împotriva Israelului din 7 octombrie 2023.

Organizaţia palestiniană ar fi trebuit să îi predea până acum şi pe cei 28 de ostatici morţi care se mai aflau atunci în Gaza, însă nu a returnat decât 15 dintre aceştia, susţinând că sunt greu de găsit printre ruinele din teritoriul palestinian devastat de atacurile israeliene.

Marţi, Netanyahu a reacţionat la nerespectarea acordului cerând lovituri “puternice” în Gaza, a comunicat cabinetul său, fără alte precizări. 



Citește și:


Premierul israelian Benjamin Netanyahu subliniază independența deciziilor militare ale Israelului în fața presiunilor internaționale
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii