Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:59 09 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Franța Marine Le Pen contestă la CEDO interdicția de a candida, după condamnarea pentru deturnare de fonduri

ro

08 Jul, 2025 21:12 165 Marime text
Foto: Pexels
 
  • Lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen a anunțat marți că a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru a contesta pedeapsa de ineligibilitate cu efect imediat la care ea a fost condamnată în Franța.

Lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen a anunțat marți că a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru a contesta pedeapsa de ineligibilitate cu efect imediat la care ea a fost condamnată în Franța, informează AFP, conform Agerpres.

Ea a transmis „o cerere prin care se solicită Curții să constate încălcarea unor drepturi garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, a anunțat Le Pen într-un comunicat.

Marine Le Pen a fost declarată vinovată pe 31 martie de tribunalul corecțional de la Paris pentru punerea în funcțiune a unui „sistem” de deturnare de fonduri publice cu scopul de a plăti salariați ai partidului său, Frontul Național (redenumit de atunci Adunarea Națională), cu bani ai Parlamentului European, între 2004 și 2016, în sumă totală de 4,4 milioane de euro.

În afară de pedeapsa de ineligibiliate, tribunalul corecțional de la Paris a condamnat-o la patru ani de închisoare, dintre care doi cu executare.

Alți 24 de inculpați, printre care partidul în calitate de persoană morală, au fost de asemenea condamnați. Jumătate dintre ei au înaintat recurs, printre care Marine Le Pen.

Chiar dacă CEDO nu poate teoretic să fie sesizată de justițiabili decât după epuizarea căilor de recurs interne, Marine Le Pen, care a candidat de trei ori fără succes la președinția Franței, susține pentru a-și justifica cererea „absența unei căi de atac eficiente în fața instanțelor naționale care să permită contestarea executării provizorii” înainte de procesul în apel.

Marine Le Pen apreciază că această situație judiciară „încalcă mai multe drepturi garantate”, în special cel la „prezumția de nevinovăție” sau „la un dublu grad de jurisdicție”.


Cererea Marinei Le Pen a fost transmisă la o zi după posibilitatea evocată de președintele Republicii Franceze de a dizolva Parlamentul, la un an după prima disoluție.

Marine Le Pen estimează astfel că este împiedicată în „dreptul său de a-și înainta candidatura în alegeri”, drept consacrat de Convenția Europeană, pentru că ar fi „în incapacitate de a se prezenta la alegeri anticipate, indiferent dacă legislative sau prezidențiale”, odată cu apropierea alegerilor prezidențiale din 2027.




Citește și:

Teheranul neagă că ar fi cerut o întâlnire cu SUA. Iranul respinge afirmațiile lui Trump
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii