Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:42 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Europa se poate confrunta cu o creștere a prețurilor, din cauza atacurilor din Marea Roșie

ro

23 Jan, 2024 20:26 728 Marime text

Sursa foto: Google Maps


 
  • Uniunea Europeană se confruntă cu riscul creşterii preţurilor de consum şi încetinirii activităţii economice din cauza perturbărilor provocate transportului maritim prin Marea Roşie, chiar dacă impactul economic nu s-a făcut resimţit până acum, a declarat marţi un înalt oficial european, transmite Reuters, conform Agerpres.

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a spus că traficul navelor prin Marea Roşie a scăzut cu 22% într-o singură lună, ca urmare a atacurilor lansate de rebelii houthi asupra navelor din Marea Roşie. Cu toate acestea, declinul se va accelera pe măsură ce companiile de shipping redirecţionează navele pentru a ocoli Africa, a avertizat Dombrovskis, adăugând că Executivul comunitar monitorizează îndeaproape situaţia.

„Până acum nu a fost un impact vizibil asupra preţurilor la energie şi, la nivel mai general, un impact asupra preţurilor bunurilor. Dar vedem deja un impact asupra preţurilor la transport, care au crescut", le-a spus Valdis Dombrovskis jurnaliştilor, la finalul unei reuniuni a miniştrilor europeni ai Comerţului, la care s-a discutat această problemă. "Cu siguranţă, este un factor de risc", a apreciat Dombrovskis.

„Impactul economic mai larg asupra preţurilor de consum şi economiei UE în general va depinde foarte mult de lungimea acestei crize. De aceea, este nevoie de o acţiune rapidă", a spus Dombrovskis.


Forţele americane şi britanice au lansat noi lovituri aeriene în Yemen în noaptea de luni spre marţi împotriva rebelilor houthi, care se declară în continuare „hotărâţi" să-şi continue atacurile în Marea Roşie, în semn de sprijin pentru palestinienii din Gaza.

Dombrovskis a precizat că Executivul comunitar îşi va revizui previziunile economice în luna februarie, când ar putea fi nevoită să ţină cont şi de perturbările din Marea Roşie.

Prin Canalul Suez, aflat la capătul Mării Roşii, trece între 12% şi 15% din comerţul mondial cu bunuri şi între 25% şi 30% din transportul maritim de containere. Pentru Uniunea Europeană, în 2022, aproximativ 23% din totalul bunurilor importate au venit prin intermediul navelor din Asia şi marea majoritate a acestor nave a trecut prin Canalul Suez.

În prezent, economia UE evită o recesiune blândă, iar perturbările prelungite ale comerţului prin Marea Roşie ar putea împiedica băncile centrale să reducă dobânzile în acest an.

Ministrul Comerţului din Ţările de Jos, Geoffrey van Leeuwen, a dezvăluit că, de la debutul atacurilor rebelilor houthi asupra navelor din Marea Roşie, costurile cu transportul maritim pe ruta Shanghai-Rotterdam prin Canalul Suez au crescut în unele cazuri cu 200%.

„Evident că asta se va repercuta asupra inflaţiei...Tocmai când am ieşit dintr-o perioadă de inflaţie ridicată, ăsta e ultimul lucru de care avem nevoie", a spus Geoffrey van Leeuwen.
 

 
 Citește și
Un nou incident de securitate pe Marea Roșie în largul coastei de nord a Yemenului
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii