Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:42 28 01 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Două persoane și-au pierdut viața și alte patru rănite într-un atac rusesc în apropiere de Kiev

ro

28 Jan, 2026 08:17 146 Marime text
Foto cu rol ilustrativ

Două persoane și-au pierdut viața și alte patru rănite într-un atac rusesc în apropiere de Kiev, a anunțat miercuri dimineață administrația militară regională, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Atacul a lovit orașul Bilogorodska, la periferia de sud-est a capitalei, a precizat șeful administrației militare a regiunii Kiev, Mikola Kalașnik.

Marți, un val de atacuri aeriene rusești a făcut 12 morți, inclusiv cinci într-un tren de pasageri în apropiere de Harkov (nord-est), și a avariat infrastructura energetică, în momentul în care discuțiile trilaterale urmează să fie reluate duminică la Abu Dhabi.

Rusia efectuează zilnic atacuri aeriene asupra Ucrainei, făcând victime civile și afectând în special infrastructura energetică.


Conform unui raport al misiunii ONU de supraveghere a drepturilor omului în Ucraina, publicat la începutul lunii ianuarie, aproape 15.000 de civili ucraineni au fost uciși și 40.600 răniți de la începutul invaziei rusești pe 24 februarie 2022.

Anul 2025 a fost cel mai sângeros, cu peste 2.500 de civili uciși, potrivit raportului.

Citește și:

Atac de amploare cu drone și rachete asupra Kievului! Cel puțin patru persoane, printre care doi copii, au murit
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii