Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:12 21 06 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Donald Tusk avertizează asupra tensiunilor Polonia - Ucraina - „O eroare strategică ce va afecta ambele părți”

ro

21 Jun, 2026 19:59 185 Marime text
Sursa foto: Facebook (Donald Tusk)
 
  • Un conflict între politicieni din Polonia și Ucraina este o greșeală strategică ce va afecta ambele părți, a scris duminică, pe X, premierul polonez Donald Tusk.

Un conflict între politicieni din Polonia și Ucraina este o greșeală strategică ce va afecta ambele părți, a scris duminică, pe X, premierul polonez Donald Tusk, transmite Reuters, conform Agerpres.

„Intrarea într-un conflict între politicieni din Polonia și Ucraina este o eroare strategică care va afecta ambele părți: economic, geografic și ca reputație. Și în politică, așa cum știm, o greșeală este mai rea decât o infracțiune”, a explicat Tusk.

„În discuțiile cu partenerii mei europeni, lupt pentru a minimiza pierderile și a reduce tensiunile. Aceasta nu este o sarcină ușoară”, a adăugat el.


Vineri, președintele polonez Karol Nawrocki i-a retras omologului său ucrainean Volodimir Zelenski o decorație importantă a statului polonez, Ordinul Vulturului Alb, după ce șeful statului ucrainean decisese să numească o unitate a armatei ucrainene după numele Armatei Insurgente Ucrainene.

În Al Doilea Război Mondial, Armata Insurgentă Ucraineană, formată din naționaliști, a masacrat numeroși polonezi.

Donald Tusk a devenit din nou premier după alegerile din 2023, când a condus o coaliție electorală ce a înfrânt Partidul Lege și Justiție (PiS), din care făcea parte Nawrocki.




Citește și:
Donald Trump amenință Iranul cu noi atacuri - „Vom lovi din nou foarte puternic”

Ti-a placut articolul?

Comentarii