Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:40 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Curtea Supremă a Statelor Unite a revocat dreptul femeilor la avort

ro

24 Jun, 2022 21:03 1285 Marime text
Curtea Supremă din SUA. Foto: UnsplashCurtea Supremă a Statelor Unite, cu majoritate conservatoare, a luat vineri decizia istorică de a anula jurisprudenţa stabilită prin cazul emblematic 'Roe v. Wade' din 1973, care garanta dreptul femeilor la avort şi legaliza la nivel naţional întreruperile de sarcină, informează AFP şi Reuters.

Decizia de vineri nu scoate în afara legii avorturile, dar trimite Statele Unite în situaţia în care se aflau înainte de 'Roe v. Wade', când fiecare stat al federaţiei era liber să le autorizeze sau nu, conform Agerpres.ro

Date fiind fracturile din ţară, o jumătate din statele americane, mai ales în sud şi centru mai conservatoare şi religioase, ar putea să interzică avorturile într-un termen mai lung sau mai scurt.

Cu o majoritate de 6 la 3, Curtea Supremă a menţinut o lege din Mississippi, sprijinită de republicani, care interzice avortul după 15 săptămâni de sarcină.

Judecătorii au stabilit că decizia din cazul Roe v. Wade (care permitea avortul înainte ca fătul să fie viabil în afara uterului, adică între săptămâna a 24-a şi a 28-a de sarcină) a fost greşită întrucât Constituţia SUA nu face nicio menţiune specifică la dreptul la avort.

'Constituţia nu face nicio referire la avort şi niciunul dintre articolele sale nu protejează implicit acest drept', a scris judecătorul Samuel Alito în numele majorităţii. Roe v. Wade 'era total nefondat încă de la început' şi 'trebuie să fie anulat'. 'Este timpul ca problema avortului să fie lăsată în seama reprezentanţilor aleşi ai poporului' în parlamentele locale, se mai spune în decizie.


Această formulare este apropiată de un anteproiect de hotărâre scurs în presă la începutul lunii mai, provocând importante manifestaţii în toată ţara şi un val de indignare al stângii.

Hotărârea publicată vineri 'este una din cele mai importante din istoria Curţii Supreme de la crearea sa în 1790', a remarcat Lawrence Gostin, profesor de dreptul sănătăţii. 'S-a mai întâmplat ca ea să schimbe jurisprudenţa, dar pentru a instaura sau restabili un drept, niciodată pentru a-l suprima', a explicat el pentru AFP.


Decizia de vineri este încununarea a 50 de ani de luptă metodică dusă de dreapta religioasă, pentru care reprezintă o victorie enormă, dar nu şi finalul bătăliei: mişcarea va trebui să se mobilizeze în continuare pentru a face să basculeze cât mai multe state în tabăra sa ori pentru a obţine o interdicţie la nivel federal.

Decizia se înscrie de asemenea în bilanţul fostului preşedinte republican Donald Trump, care în mandatul său a remaniat profund Curtea Supremă, numind trei judecători conservatori (Neil Gorsuch, Brett Kavanaugh şi Amy Coney Barrett), semnatari ai acestei hotărâri.

În schimb, cei trei judecători progresişti s-au disociat de majoritate, care, în opinia lor, 'pune în pericol alte drepturi la viaţa privată, precum contracepţia şi căsătoriile homosexuale' şi 'subminează legitimitatea Curţii'.

Potrivit institutului Guttmacher, un centru de cercetări care militează pentru accesul la contracepţie şi avort, 13 state dispun de legi zise 'zombi', care interzic avortul şi au fost elaborate pentru a intra în vigoare aproape automat în cazul în care Curtea Supremă revenea asupra deciziei din 1973.

'În zilele, săptămânile, lunile viitoare ar trebui să vedem clinici închizându-se' în aceste state, unele foarte populate, precum Texas sau Louisiana, consideră Lawrence Gostin.


O duzină de alte state ar putea să urmeze cu interdicţii totale sau parţiale.

În unele zone din ţară, femeile care vor dori să avorteze vor fi, aşadar, obligate să păstreze sarcina, să găsească soluţii clandestine, cum ar fi procurarea de pilule avortive de pe internet, sau să se deplaseze în alte state, unde întreruperile de sarcină vor rămâne legale.

Anticipând un aflux, aceste state, cel mai adesea democrate, au luat măsuri pentru a facilita accesul la avort pe teritoriul lor, iar clinicile au început să transfere resursele de personal şi echipamente.

Deplasarea într-un alt stat este însă costisitoare, iar decizia Curţii Supreme va penaliza mai cu seamă femeile sărace sau care îşi cresc singure copii, şi care sunt suprareprezentate în minorităţile de culoare şi hispanică, subliniază apărătorii dreptului la avort.

 Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii