Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:56 09 03 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cotația barilului de petrol a urcat la aproape 111 dolari pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu

ro

09 Mar, 2026 09:58 197 Marime text
Foto cu rol ilustrativ, Sursa foto: Freepik

Cotația barilului de petrol Brent din Marea Nordului a urcat luni dimineață cu aproape 19%, la aproape 111 dolari, după ce crescuse deja cu aproximativ 28% săptămâna trecută, pe fondul temerilor investitorilor că prelungirea războiului din Orientul Mijlociu ar putea perturba sever piețele energetice și afecta creșterea economiei mondiale, transmit DPA și Reuters, citate de Agerpres.

Și cotația țițeiului american West Texas Intermediate (WTI) a depășit pragul de 100 de dolari per baril, un nivel care nu mai fusese înregistrat din 2022.

Și dolarul s-a apreciat semnificativ, ajungând la aproape 159 yeni, pe fondul cotațiilor ridicate ale țițeiului, apoi s-a depreciat ușor, după ce Financial Times (FT) a anunțat că la reuniunea de luni a miniștrilor de Finanțe din Grupul statelor puternic industrializate (G7) se va discuta scoaterea de petrol din rezervele de urgență ale țării, coordonată de Agenția Internațională pentru Energie (IEA). Pe ordinea de zi a reuniunii ar urma să figureze potențialele consecințe economice și energetice ale războiului.
''Dolarul nu se confruntă cu o lipsă de sprijin, fiind considerat o valoare de refugiu, și beneficiază de pe urma statutului SUA de exportator net de energie, un contrast sever față de cea mai mare parte a Europe'', a apreciat Ray Attrill, director în cadrul National Australia Bank.

Piețele bursiere și cotațiile metalelor prețioase sunt în scădere, investitorii fiind îngrijorați că prețurile ridicate la țiței afectează inflația pe plan global și creșterea economiei mondiale.
''Cu cât mai mult durează conflictul, cu atât mai mari vor fi pagubele, într-un efect de domino, după ce evoluțiile de săptămâna trecută de pe piața petrolieră indicau că situația s-ar putea înrăutăți'', a afirmat Michael Every, analist la Rabobank.

Deja războiul a dus la suspendarea a aproximativ o cincime din livrările globale de țiței și gaze, după ce Teheranul a reacționat la atacurile aeriene prin restricționarea transportului maritim prin Strâmtoarea Ormuz și atacând infrastructura energetică din regiune.


Ministrul Energiei din Qatar a declarat vineri pentru Financial Times (FT) că prețul țițeiului ar putea crește la 150 de dolari per baril în două-trei săptămâni, dacă petrolierele și alte nave comerciale nu reușesc să treacă prin Strâmtoarea Ormuz.

Citește și:
Israelul a lansat un nou val de atacuri aeriene extinse împotriva Iranului, inclusiv asupra capitalei Teheran
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii