Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:11 09 03 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAE Peste 1.500 de cetățeni români au revenit în țară în siguranță din statele afectate de conflictul din Orientul Mijlociu

ro

08 Mar, 2026 19:15 421 Marime text
Sursa foto: Facebook/MAE

Din evidențele MAE, până la acest moment (8 martie 2026), peste 1.500 de cetățeni români au revenit în țară în siguranță din statele afectate de conflictul din Orientul Mijlociu, prin zboruri de evacuare, repatriere asistată sau facilitate de MAE.

MAE estimează că alți cca 1.000 de cetățeni români au ieșit din regiune cu zboruri comerciale operate de liniile aeriene din Dubai, Qatar, Arabia Saudita, Kuweit, Iordania, Egipt sau cu zboruri ale unor agenții de turism.

Ministerul Afacerilor Externe mulțumește pentru sprijinul acordat în organizarea zborurilor, a transferurilor terestre și a trecerilor de frontiere autorităților din Regatul Arabiei Saudite, Regatul Bahrein, Emiratele Arabe Unite, Regatul Iordaniei, Sultanatul Oman, Statul Qatar, Statul Kuweit și Republica Arabă Egipt.

În regiune mai sunt cca 12.500 de cetățeni români în atenția serviciului consular, iar dintre aceștia cca 2.500 solicită în prezent asistentă consulară pentru revenirea în țară. Dintre aceștia cca 400 reprezintă cazuri prioritare de asistență consulară.


Potrivit MAE, celula de Criză și echipele diplomatice și consulare ale MAE din regiune continuă eforturile pentru repatrieri și evacuări și au în atenție categoriile prioritare: copii, persoane cu urgențe medicale, femei însărcinate.

Celula de Criză a MAE, prin intermediul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare ale României din regiune, menține contactul cu cetățenii români afectați de conflictul din Orientul Mijlociu, precum și cu autoritățile statelor din regiune, și va continua să acorde asistență și protecție consulară, cu prioritizarea siguranței cetățenilor români, în funcție de evoluția situației de securitate.

MAE reiterează recomandările adresate cetățenilor români în acest context: https://www.mae.ro/node/68212 .

MAE amintește importanța înregistrării pe platforma https://www.econsulat.ro/ .

MAE recomandă verificarea în mod sistematic a informațiilor transmise de liniile aeriene, atât pe site-urile oficiale, cât și prin SMS sau e-mail, în funcție de opțiunile selectate în relația cu operatorul aerian. De asemenea, cetățenii sunt sfătuiți să verifice dacă au primit bilete reprogramate pentru zborurile afectate, să urmărească în permanență instrucțiunile comunicate de companiile aeriene și să se prezinte la aeroport doar atunci când sunt anunțați și chemați de către reprezentanții liniilor aeriene.

Citește și:
183 de cetățeni români revin în România din Qatar prin intermediul unui zbor de repatriere asistată pe ruta Riad-București
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii