Comisia publică pentru sectorul transporturilor din UE afectat de criza din Orientul Mijlociu
Comisia publică pentru sectorul transporturilor din UE afectat de criza din Orientul Mijlociu
160
Marime text

Astăzi, 8 mai 2026, Comisia Europeană a adoptat orientări pentru sectorul transporturilor și turismului din UE, în contextul perturbărilor continue ale aprovizionării cu combustibil și al închiderii anumitor rute aeriene și maritime legate de criza din Orientul Mijlociu.
Orientările se concentrează pe aviație, abordând în special impactul unei posibile penurii de combustibil pentru avioane în cazul în care conflictul continuă.
Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației (EASA) a emis, de asemenea, un Buletin de informare privind siguranța pentru a informa actorii din aviație și din lanțul de aprovizionare cu combustibil cu privire la utilizarea în siguranță a combustibilului de aviație Jet A în Europa, potrivit site-ului oficial al Uniunii Europene.
Mai exact, orientările clarifică normele existente ale UE privind obligațiile de alimentare cu combustibil, suprataxele pentru combustibil, sloturile aeroportuare, obligațiile de serviciu public și drepturile pasagerilor aerieni.
„Pasagerii afectați de anulări continuă să beneficieze de drepturile pasagerilor în transportul aerian. Aceștia au dreptul la rambursare, redirecționare sau retur, asistență în aeroport și compensații pentru anulările de ultim moment.
Companiile aeriene pot fi exceptate de la plata compensațiilor financiare numai dacă pot demonstra că anularea a fost cauzată de circumstanțe extraordinare, precum o penurie locală de combustibil.
Comisia consideră că prețurile ridicate la combustibil nu trebuie considerate circumstanțe extraordinare.
Pentru a asigura transparența prețurilor biletelor de avion, Regulamentul privind serviciile aeriene impune companiilor aeriene să afișeze din start prețurile finale ale biletelor. Scopul este ca pasagerii să nu fie confruntați cu costuri neașteptate.
Prin urmare, perceperea retroactivă a unor taxe suplimentare, precum suprataxele pentru combustibil, nu este permisă. În cazul pachetelor turistice, Directiva privind pachetele de călătorie poate permite organizatorilor să majoreze retroactiv prețul, dacă acest lucru este prevăzut în contract și numai în anumite condiții specifice.
Pentru a contribui la evitarea închiderii anumitor rute, companiile aeriene pot fi exceptate de la regula de 90% privind alimentarea cu combustibil prevăzută în ReFuelEU Aviation.
Acest lucru se aplică atunci când normele de siguranță impun transportarea unei cantități suplimentare de combustibil de la aeroportul de plecare, ceea ce ar putea împiedica operatorul aerian să efectueze următorul zbor dacă combustibilul nu este suficient disponibil la aeroportul de destinație din UE.
În ceea ce privește sloturile aeroportuare, companiile aeriene pot fi exceptate de la obligațiile obișnuite privind sloturile de aterizare și decolare din cauza problemelor de aprovizionare cu combustibil în aeroporturi. La aplicarea prevederii privind „neutilizarea justificată a sloturilor” din Regulamentul privind sloturile orare, companiile aeriene nu sunt penalizate pentru neutilizarea sloturilor alocate”, transmite sursa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


