Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:31 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Belgia preia frâiele UE Zile tensionate pe continent, inclusiv pentru finanțarea Ucrainei

ro

01 Jan, 2024 19:34 925 Marime text
Foto cu rol ilustrativ. Sursă foto: Unsplash
  • Belgia, una din cele şase ţări fondatoare ale Uniunii Europene, a preluat la 1 ianuarie de la Spania preşedinţia semestrială a Consiliului UE, informează Hina, relatează Agerpres.
     
Belgia, una din cele şase ţări fondatoare ale Uniunii Europene, a preluat la 1 ianuarie de la Spania preşedinţia semestrială a Consiliului UE, informează Hina, relatează Agerpres.

Printre priorităţile preşedinţiei sale, Belgia a evidenţiat protejarea cetăţenilor, întărirea economiei şi pregătirea pentru un viitor comun.

În următoarele şase luni, Belgia va prezida Consiliul UE pentru a 13-a oară, cu sloganul „Protecţie, consolidare, pregătire”.

Principalul obiectiv al preşedinţiei semestriale belgiene va fi armonizarea propunerilor legislative între cele două instituţii europene cu putere legislativă - Parlamentul European şi Consiliul UE.

De data aceasta, Belgia va avea la dispoziţie doar patru luni pentru negocieri în numele Consiliului UE, deoarece ultima sesiune plenară a actualului Parlament European va avea loc în aprilie, înaintea scrutinului europarlamentar de la începutul lunii iunie.

De altfel, o sarcină importantă se află pe masa UE încă de la 1 februarie, dată la care a fost programat un summit extraordinar al liderilor Uniunii Europene. La acest summit, liderii europeni trebuie să ajungă la un acord cu privire la revizuirea bugetului multianual al UE, care include totodată un pachet de ajutor pentru Ucraina în valoare de 50 de miliarde de euro. Douăzeci şi şase de state membre ale UE au ajuns deja la un acord de principiu asupra acestui subiect la summitul UE de la jumătatea lunii decembrie trecut, dar o ţară, Ungaria, s-a opus.

De altfel, Ungaria premierului conservator Viktor Orban, care în ultimii ani s-a aflat în conflict constant cu instituţiile europene şi cu majoritatea statelor membre, notează HINA, va deţine preşedinţia Consiliului UE în semestrul al doilea al acestui an, a încheiat sursa citată.


Citește și:
Arestări şi poliţişti răniţi în Germania şi Olanda, cu prilejul sărbătoririi Anului Nou
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii