Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:55 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ayman al-Zawahiri sustine ca George W. Bush incearca sa lase succesorului sau "problema" Irakului

ro

19 Apr, 2008 00:00 842 Marime text
Ayman al-Zawahiri, al doilea in ierarhia al-Qaida, a declarat intr-un mesaj audio inregistrat cu prilejul a cinci ani de la declansarea ofensivei americane in Irak, ca Washingtonul a inregistrat numai esecuri si infrangeri, relateaza Reuters. Zawahiri a ironizat decizia lui George W. Bush de a suspenda retragerea trupelor americane din Irak in vara aceasta, afirmand ca presedintelui american i-a fost teama sa isi recunoasca infrangerea si a incearca sa paseze "problema" succesorului sau. "Ceea ce a realizat invazia americana din Irak astazi dupa cinci ani, este ... esec si infrangere", a precizat Zawahiri in inregistrarea postata pe un site islamist. "Trupele americane, daca pleaca, pierd totul, iar daca raman, vor sangera pana la moarte. Asta a ales Bush pentru armata si poporul lui, care l-a ales de doua ori". Bush a aprobat luna aceasta o recomandare din partea comandantului sau in Irak de a finaliza pana in iulie retragerea din Irak a 20.000 de militari mobilizati anul trecut, iar ulterior a decis suspendarea timp de 45 de zile a oricarei retrageri din cadrul celorlalti 140.000 de militari, pentru evaluarea securitatii in tara inainte de a lua in considerare alte reduceri. "Aceasta este o tragedie stupida, pentru a ascunde esecul din Irak si pentru ca Bush sa scape de decizia de a-si retrage trupele, care ar fi o recunoastere a infrangerii invaziei Cruciatilor in Irak, si de a pasa problema viitorului presedinte", a subliniat Zawahiri. Autenticitatea casetei nu a fost confirmata inca, dar vocea seamana cu a lui Zawahiri. Clericul egiptean a ironizat de asemenea sperantele Statelor Unite ca asa-numitle Consilii ale desteptarii, unitati de securitate create de gruparile triburilor arabe sunnite pentru a lupta impotriva al-Qaida in Irak, vor instaura stabilitatea in tara. Acestea s-au raspandit in Bagdad si in nordul orasului, dar sunt deosebit de puternice in provincia vestica Anbar, unde si-au facut aparitia pentru prima data in 2006. Insurgentii sunniti s-au regrupat in unele regiuni. "Unde sunt aceste unitati despre care (secretarul de Stat american Condoleezza) Rice a anuntat acum sase luni ca vor aduce victoria in Irak?", a subliniat Zawahiri. "Nu astea ar fi trebuit sa grabeasca retragerea trupelor americane sau au nevoie de cineva care sa le apere si sa le protejeze?" Zawahiri l-a ironizat totodata si pe clericul musulman siit Moqtada al-Sadr, afirmand ca acesta este folosit de serviciile iraniene de informatii si a avertizat ca Republica islamica incearca sa controleze zonele siite din regiune pana in Liban, unde are un aliat in miscarea Hezbollah. El a avertizat totodata SUA cu privire la un eventual acord cu Iranul in regiune. "Obiectivele Iranului sunt clare: inglobarea partii de sud a Irakului si estul peninsulei (arabe) extinzandu-se pentru a se uni cu adeptii sai din sudul Libanului", a argumentat acesta. "Daca s-ar ajunge la un acord cu acesta pe baza unora sau a tuturor obiectivelor sale... aceasta intelegere ar turna gaz pe foc, aruncand in aer situatia intr-o regiune cu adevarat exploziva", a conchis acesta.

Scris de: {autor}MFX{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii