Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:26 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A patra rundă de negocieri față în față între Rusia și Ucraina începe astăzi

ro

29 Mar, 2022 11:31 1153 Marime text
Masa negocierilor din data de 14 martie. foto:  Михайло Подоляк

Negocierile dintre Rusia şi Ucraina se reiau marţi, 29 martie, la reşedinţa prezidenţială Dolmabahce din Istanbul, iar ora prevăzută pentru începerea dialogului este 10.30, ora României.

Înainte de discuţiile bilaterale, o delegaţie turcă urmează să se întâlnească cu ambele părţi, a informat preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, după o şedinţă de guvern la Ankara, iar șeful statului turc şi-a exprimat speranţa că se va ajunge la un armistiţiu.

Negociatorii ruşi şi ucraineni s-au mai întâlnit faţă în faţă de trei ori, în apropierea frontierei Belarusului, iar următoarele runde de tratative s-au purtat prin videoconferinţă.

Kievul afirmă că obiectivele sale la negocieri sunt retragerea trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean şi garanţii de securitate.

Moscova cere renunţarea la aderarea Ucrainei la NATO, recunoaşterea independenţei regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei şi recunoaşterea apartenenţei la Rusia a Crimeei, care a fost anexată în 2014.

Guvernul de la Ankara are în continuare relaţii bune cu ambele părţi şi se consideră un mediator în conflict și a găzduit negocierile ruso-ucrainene de pe data de 10 martie. 

sursa Agerpres
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii