Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:37 07 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Triplu asasinat în cartierul Viile Noi din Constanţa! Au trecut opt ani

ro

23 Jul, 2022 00:00 23998 Marime text

 
  • Tânărul criminal şi-a ucis mătuşa şi un văr, după care a sustras o sumă de bani, precum şi autoturismul marca Dacia Supernova, cu care ultimele două victime au venit la domiciliul bunicii sale.
  • După faptă, individul a fost depistat pe raza localităţii Cumpăna.
 
Au trecut opt ani de la triplu asasinat din cartierul Viile Noi din municipiul Constanţa! 
 
Pe scurt, autorul din prezenta cauză, un tânăr de 22 de ani la momentul faptei, a fost acuzat că, la data de 23 iulie 2014, în jurul orei 13.00, în timp ce se afla la domiciliul său din municipiul Constanţa, i-a aplicat bunicii sale, în vârstă de 81 de ani, mai multe lovituri de cuţit în zona toraco-cardiacă, producându-i acesteia leziuni traumatice cu afectarea organelor interne vitale (cord), care au condus la decesul victimei.
 
Ulterior, arată procurorii, tânărul criminal şi-a ucis mătuşa şi un văr, după care a sustras o sumă de bani, precum şi autoturismul marca Dacia Supernova, cu care ultimele două victime au venit la domiciliul bunicii sale.
 
Individul a fost depistat pe raza localităţii Cumpăna.
 
Pentru prinderea acestuia, au fost organizate peste 20 de filtre pe principalele artere rutiere din judeţ.
 
După faptă, tânărul constănțean a devenit cea mai căutată persoană din România!
 
Din cercetări a rezultat că inculpatul fusese eliberat de doar zece zile din Penitenciarul Galaţi.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Cel mai tânăr constănțean osândit la închisoare pe viață!
2 iulie 2021 - ziua în care o comună din județ a fost șocată după o faptă abominabilă

 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii