Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:51 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Traseul banilor obtinuti din rambursarile ilegale de TVA

ro

18 Apr, 2003 00:00 775 Marime text

Surse din cadrul Parchetului au spus ca, dupa ce Natavala si Codreanu au obtinut bani din rambursarile ilegale de TVA, au recurs la plasarea sumelor intr-un circuit comercial si financiar-bancar, cu scopul evident de a ascunde originea acestora * De asemenea, o parte din sumele obtinute ilegal cu titlu de TVA au fost schimbate in valuta, dupa care au fost transferate la o banca din Turcia

Despre cazurile depistate, de la inceputul anului si pana in prezent, privind rambursarile ilegale de TVA s-a tot scris si probabil se va mai scrie, pentru ca aceste cauze sunt foarte complexe. Revenind asupra cazului "Elada Service" SRL, mentionam ca, in luna octombrie 2002, administratorul SC "Elada Service" SRL si SC "Verona Style LTD" SRL Constanta, Tedi Natavala, fost politist la "Doi si-un sfert", a depus doua cereri la Administratia Finantelor Publice din Constanta, prin care solicita rambursarea TVA-ului aferent lunii precedente. Astfel, in numele SC "Elada Service" SRL din Constanta, prin cererea de rambursare inregistrata sub numarul 19738 din 25.10.2002, Natavala a solicitat rambursarea sumei de 481.530.924 lei, iar prin cererea de rambursare inregistrata sub numarul 19737 din 25.10.2002, dar de data aceasta in numele SC "Verona Style LTD" SRL din Constanta, a solicitat rambursarea sumei de 976.880.998 lei. Ambele cereri de rambursare cu control ulterior, depuse in luna octombrie de cele doua societati pentru TVA, au fost aprobate, iar banii au fost platiti de Administratia Finantelor Publice Constanta prin Serviciul Trezorerie, in beneficiul solicitantilor, in conturile bancare indicate de acestea. La scurt timp, respectiv in luna noiembrie, acesta a mai depus doua cereri de rambursare, tot in numele celor doua societati, dar de aceasta data solicitand sume mult mai mari. Astfel, conform cererii cu numarul 19840 din 25.11.2002, Natavala a solicitat rambursarea a aproximativ 34 de miliarde lei pentru SC "Elada Service" SRL din Constanta, iar prin cererea numarul 19841 din 25.11.2002 a solicitat plata a 34 de miliarde lei in numele SC "Verona Style LTD" SRL din Constanta. Prima cerere, respectiv cea formulata de SC "Elada Service" SRL, a fost aprobata, in schimb cea de-a doua depusa de SC "Verona Style LTD" SRL Constanta nu a mai fost aprobata. Conform procurorilor care s-au ocupat de acest caz, in toate aceste "afaceri" Natavala a fost ajutat de Doru Constantin Codreanu, motiv pentru care acesta este acuzat de complicitate la rambursari ilegale de TVA. Surse din cadrul Parchetului au declarat ca, dupa ce acestia au primit banii proveniti din rambursarile de TVA, cei doi au recurs la plasarea sumelor intr-un circuit comercial si financiar-bancar cu scopul evident de a ascunde, pe de o parte, originea, respectiv provenienta ilicita a sumelor impresionante inregistrate in conturi, iar pe de alta parte, pentru a misca, a amplasa si a ascunde de adevaratul proprietar, in speta statul roman, sumele incasate in mod nelegal si pentru a impiedica exercitarea drepturilor asupra acestora. Asa cum reiese din declaratia data de catre Codreanu in fata procurorilor, sumele de bani au fost preluate in saci de la banca, ulterior fiind transportate cu un autoturism, o parte dintre bani fiind schimbati in valuta. Dupa primirea sumei de 34 de miliarde lei, cei doi barbati au hotarat sa initieze o afacere avand ca obiect serviciul de transport persoane. Pentru inceperea afacerii, baietii de bani gata au hotarat sa cumpere din Turcia cinci autocare de la o firma al carei patron era prieten cu Codreanu. Desi suma de 25 de miliarde lei a fost, chipurile, "platita" cu titlu de avans, anchetatorii au descoperit in timpul cercetarilor factura invocata pentru efectuarea acestei plati necompletata in actele contabile si a fost ridicata "in alb". Conform procurorilor, cei doi au actionat astfel cu scopul de a ascunde originea banilor proveniti din comiterea unor infractiuni si de a crea aparente de origine licita. De asemenea, dupa primirea celor 25 de miliarde lei, care urmau sa fie platiti cu titlu de avans de catre Codreanu, prin licitatie bancara acesta i-a transformat in dolari, respectiv 630.000 de dolari USD, la cursul de schimb din ziua operatiunii, iar suma astfel obtinuta a fost transferata in Turcia.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii