Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:49 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Traficul prin punctele de frontieră s-a intensificat. Ce recomandă Garda de Coastă

ro

26 Jul, 2019 14:01 1168 Marime text
Având în vedere că suntem în plin sezon estival şi mulţi cetăţeni români aleg să-şi petreacă vacanţa în afara graniţelor ţării, se constată o creștere a numărului turiştilor români şi străini care tranzitează punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Bulgaria.
 
În acest sens, Garda de Coastă a dispus toate măsurile aflate în competenţa instituţiei în scopul reducerii timpilor de aşteptare şi asigurării unui control eficient şi operativ, astfel:
  • S-a suplimentat personalul care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor;
  • Este folosită la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora și, în funcție de valorile de trafic, se creează fluxuri suplimentare de control în punctele de frontieră, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz;
  • Cooperarea continuă cu autorităţile de frontieră din R. Bulgaria pentru gestionarea, în comun, a problemelor participanţilor la traficul transfrontalier. 
Cel mai tranzitat punct din zona de competenţă a Gărzii de Coastă este Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, unde, în primele şase luni ale anului 2019 s-au prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră aproximativ 731.550 persoane, dintre care 392.190 numai pe sensul de ieşire din ţară.
 
În ceea ce priveşte mijloacele de transport, au fost efectuate formalităţile de frontieră pentru 174.340 de autovehicule, dintre care 83.650 pe sensul de intrare şi 90.690 pe sensul de ieşire.
 
În perioada sezonului estival, se constată o creştere semnificativă a valorilor de trafic prin P.T.F. Vama Veche, atunci când mulţi români tranzitează graniţa pentru a merge să petreacă vacanţa în afara ţării, în mod special în zilele de sfârşit de săptămână când valorile de trafic cresc cu peste 200 % .  
 
Astfel, dacă într-o lună din afara sezonului estival P.T.F. Vama Veche este tranzitat de aproximativ 58.770 de persoane şi 17.980 de mijloace de transport, într-o lună din sezonul estival numărul persoanelor este de peste șapte ori mai mare, iar cel al mijloacelor de transport de peste cinci ori mai mare.
 
Comparativ cu anul anterior, observăm că numărul persoanelor care tranzitează frontiera prin P.T.F. Vama Veche este cu aproximativ 37% mai mare.

Recomandări:

Pentru evitarea aglomerărilor, Garda de Coastă recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.
         
Pe raza județului Constanţa, la graniţa cu Bulgaria, sunt 5 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier, în total, fiind disponibile 9 benzi de control pe sensul de intrare în țară, respectiv 10 benzi pe sensul de ieşire, astfel:
- P.T.F. Vama Veche - Durankulak;                                                         
- P.T.F. Ostrov - Silistra;
- P.T.F. Negru Vodă - Kardam;
- P.T.F. Lipnița – Kainardja și P.T.F. Dobromir – Krushari, pentru autoturisme cu greutate totală maxim admisă de 3,5 tone, iar programul de funcționare este de la ora 08:00 la ora 20:00.  
         
Garda de Coastă reaminteşte că, informaţii privind timpul de aşteptare la controlul de frontieră în punctele de trecere se găsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ . Această aplicaţie on-line prezintă o valoare medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere ale frontierei pentru anumite intervale de timp.
 
De asemenea, Garda de Coastă reaminteşte, posibilitatea achiziționării on-line de vignete, prin intermediul site-urilor web: www.bgtoll.bg  (acest site având și meniu în limba română) sau www.vinetki.bg,  precum și din punctele de frontieră, pentru toate categoriile de autovehicule, preţurile acestora rămânând neschimbate.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii