Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:05 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Suspect de furt prins de polițiștii locali în Stațiunea Mamaia

ro

01 Jul, 2023 09:27 1049 Marime text
Sursa foto: Primăria ConstanțaPolițiștii locali din cadrul Direcției generale poliția locală Constanța, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în stațiunea Mamaia, au fost sesizați ieri, în jurul orei 18:30, de trecători de faptul că o persoană de sex bărbătesc a pătruns, fara drept, într-un autoturism parcat în zonă, cu intenția de a sustrage bunuri/valori.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Constanța, la nici 30 de metri de locul faptei, oamenii legii au identificat persoana in cauză. După ce a fost interceptat și legitimat, bărbatul a fost predat pe bază de proces-verbal lucrătorilor din cadrul Poliției Mamaia în vederea continuării cercetărilor.

„Apreciem spiritul civic de care dau dovadă cetățenii și îi rugăm să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de e-mail  politia.locala@primaria-constanta.ro“ - au mai precizat reprezentanții Primăriei Constanța. 

Citește și: 

Încă un suspect implicat în scandalul de zilele trecute din zona Casa de Cultură din Constanța, reținut
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii