Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:20 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deținutul condamnat pentru omor, evadat în București, prins cu ajutorul unui cetățean care l-a recunoscut

ro

10 Apr, 2024 08:21 540 Marime text
Bărbatul condamnat la 18 ani de închisoare pentru omor, dat în urmărire după ce a reuşit să evadeze marţi, în București în timp ce se afla sub escortă, a fost prins la Oradea.

Potrivit IPJ Bihor un localnic l-a recunoscut şi a sunat la 112.

„Tânărul de 33 de ani din judeţul Satu Mare, urmărit naţional, a fost depistat miercuri dimineaţă, în jurul orei 04,50, pe strada Ogorului din municipiul Oradea, de către poliţiştii Biroului de Ordine Publică şi cei ai Biroului Rutier Oradea din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea, împreună cu luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Bihor.

Acesta fusese încarcerat în cadrul Penitenciarului Bucureşti Rahova, iar marţi, în timp ce se afla sub escortă, la o clinică din Bucureşti, în vederea unui consult medical, a deschis uşa ambulanţei, care se afla staţionată în apropierea clinicii şi a fugit.

În prezent, bărbatul se află în custodia poliţiştilor din Bihor, urmând a fi încarcerat în Penitenciarul Oradea“ - a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor


Conform sursei citate, la depistarea persoanei urmărite, a contribuit un cetăţean, care a recunoscut-o după semnalmentele prezentate în mass-media şi a apelat SNUAU 112, oferind indicii utile, care au fost exploatate cu eficienţă de poliţiştii din Bihor, bărbatul fiind identificat şi prins la scurt timp.

"Poliţia din Bihor îi mulţumeşte pe această cale cetăţeanului, pentru spiritul civic demonstrat", se precizează în comunicat. 

Citește și: 

Alertă în Capitală! Un deținut periculos a evadat
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii