Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:16 03 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știri Constanța Maistrul militar, dat dispărut în Marea Mediterană, fusese decorat recent pentru merite deosebite

ro

01 Jun, 2025 16:14 1671 Marime text



Maistrul militar clasa a II-a Viorel Culea, în vârstă de 46 de ani, membru al echipajului fregatei „Regele Ferdinand” – F221, a fost dat dispărut în dimineața zilei de duminică, 1 iunie, în timpul unei misiuni desfășurate în Marea Mediterană, în cadrul Operației EUNAVFOR MED IRINI.

Militarul fusese decorat recent, pe 15 mai, cu Emblema de Merit „În Serviciul Armatei României” clasa a III-a, în semn de recunoaștere pentru activitatea sa profesională, dedicarea și responsabilitatea cu care și-a îndeplinit misiunile. Distincția i-a fost acordată în cadrul unei ceremonii oficiale organizate la bordul fregatei, cu ocazia aniversării a 105 ani de la înființarea Flotilei 56 Fregate „Contraamiral Horia Macellariu” și Grupului 256 Elicoptere.

Viorel Culea era specialist electromecanic și făcea parte din Forțele Navale Române din anul 2003.

Potrivit unui comunicat al MApN, în dimineața zilei de duminică, 1 iunie, în jurul orei 07.00, la bordul fregatei „Regele Ferdinand” – 221, navă aflată în misiune, în Marea Mediterană, a fost constatată lipsa unui marinar din echipaj.
 
La momentul dispariției, fregata Forțelor Navale Române, care participă, de la începutul lunii mai, la Operația EUNAVFOR MED IRINI, se afla în apele internaționale, la aproximativ 90 mile marine travers de portul libian Benghazi.

Conform standardelor aplicabile în aceste situații, comandantul fregatei „Regele Ferdinand” a dispus de urgență măsuri de căutare a acestuia, atât la bordul navei, cât și pe mare, prin forțe proprii – inclusiv cu elicopterul de la bord. În paralel, a fost notificată comanda operațiunii EUNAVFOR MED IRINI, care a trimis în zonă mijloace navale suplimentare.


La momentul transmiterii acestui comunicat, operațiunile de căutare-salvare pe mare sunt în desfășurare.

Militarul dispărut este maistrul militar clasa a II-a Viorel Culea, specialist electromecanic. El a fost văzut pentru ultima dată la bordul navei în această dimineață, în jurul orei 04.30. Militarul este în vârstă de 46 ani, este necăsătorit și este angajat în cadrul Forțelor Navale Române din anul 2003.

Conducerea Statului Major al Forțelor Navale a luat măsuri de anunțare a familiei militarului, căreia i se asigură sprijinul psihologic necesar în această perioadă.

Conform normelor în vigoare, a fost sesizat Parchetul militar, iar comandantul fregatei a numit o comisie de cercetare a circumstanțelor producerii acestui eveniment.
 
Fregata „Regele Ferdinand” – 221 are la bord un echipaj format din 240 de militari. Nava s-a aflat recent într-o escală planificată în portul Souda, Grecia, de unde a plecat sâmbătă, 31 mai, pentru a se deplasa în raionul de patrulare repartizat în Marea Mediterană.


Fregata a plecat luni, 5 mai, din portul militar Constanța, pentru a participa, timp de aproximativ 40 de zile, la Operația EUNAVFOR MED IRINI, desfășurată sub egida Uniunii Europene, alături de nave partenere din Franța, Grecia și Italia. Misiunea principală este de a sprijini respectarea embargoului asupra armelor impus Libiei, prin rezoluțiile Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU). Nava urmează să revină în țară la jumătatea lunii iunie.

Vom reveni cu detalii suplimentare, în funcție de rezultatele acțiunilor de căutare-salvare pe mare.

Citește și:
Știri ConstanțaFregata „Regele Ferdinand” în alertă! Un cadru militar, marinar, aflat în misiune, este dat dispărut
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii