Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:05 19 08 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şase morţi, în luna a şasea, în Dana 66 Patru ani de închisoare pentru căpitanul Traian Gâlcă

ro

21 Oct, 2011 01:00 862 Marime text

Magistraţii constănţeni au decis ca Traian Gâlcă, nimeni altul decât căpitanul împingătorului Izvorul Mare I, cercetat în stare de libertate pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi nerespectarea normelor de protecţia muncii, să execute patru ani de închisoare, cu executare, potrivit unor surse judiciare.

Conform procurorilor, Izvorul Mare I a fost implicat în accidentul înregistrat pe data de 8 iunie 2006 în Dana 66 a Portului Constanţa. Atunci, manevrarea defectuoasă a ambarcaţiunii a dus la acroşarea unui pod aparţinând societăţii comerciale MinMetal. Aceasta s-a răsturnat peste macaraua tractată de remorcher, provocând scufundarea acesteia. Podul avea o greutate de 20 de tone. Deşi în mod normal pe acesta se afla un singur om, în acea perioadă el se afla în reparaţii şi era aglomerat. Sub pod au fost prinşi mai mulţi muncitori, fiind necesară intervenţia scafandrilor. În urma incidentului, şase persoane au decedat.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii