Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:56 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a sinucis fostul soț al prințesei norvegiene Martha Louise

ro

26 Dec, 2019 20:07 1750 Marime text
Ari Behn, fostul soţ al prinţesei norvegiene Martha Louise, s-a sinucis, au anunţat miercuri palatul regal şi familia acestuia, informează AFP şi dpa, citează agerpres.ro.

Agentul său literar, Geir Hakonsund, a dat publicităţii un comunicat în numele familiei scriitorului în care anunţă că Behn, în vârstă de 47 de ani, "şi-a luat viaţa" şi că familia acestuia doreşte să îi fie respectată intimitatea.

Regele Harald a declarat că, alături de soţia sa, regina Sonja, a primit cu "multă tristeţe" vestea despre moartea lui Ari Behn. "Ari a fost timp de mulţi ani o parte importantă a familiei noastre şi avem amintiri dragi şi pline de căldură despre el" se arată într-o declaraţie a Curţii regale norvegiene. Regele a transmis, de asemenea, condoleanţe părinţilor lui Behn şi rudelor acestuia.

Şi prim-ministrul Norvegiei, Erna Solberg, s-a numărat printre cei care au transmis condoleanţe, conform agenţiei de presă norvegiene NTB.

Ari Behn şi Martha Louise s-au căsătorit în 2002, la un an după logodnă. Cuplul a divorţat în 2016. Deţineau împreună custodia celor trei fiice: Maud Angelica (16 ani), Leah Isadora (14 ani) şi Emma Tallulah (11 ani).

Scriitorul a debutat în 1999 cu o culegere de povestiri intitulată "'Trist som faen" (Trist ca iadul). Opera sa literară mai cuprinde trei romane şi piese de teatru. Pe lângă activitatea literară, Ari Behn picta.

Împreună cu fosta soţie a scris o carte despre căsătoria lor, intitulată "'Fra hjerte til hjerte" (De la inimă la inimă").

Ultimul său roman "Inferno", publicat în 2018, relatează lupta scriitorului cu tulburările de natură mintală. 

După vestea morții, reacțiile pe Facebook nu au întârziat să apară, acesta primind zeci de comentarii de la oamenii care l-au apreciat ca artist, scriitor sau om.

Sursă foto: Arhivă ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii