Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:47 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Revolutionari, deconspirati ca turnatori la Securitate

ro

11 Sep, 2009 11:48 26689 Marime text

revolutie_1989.jpgConsiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor fostei Securităţi a trimis în instanţă dosarele a peste o sută de posesori de certificate de revoluţionar care făceau parte din aparatul de represiune ceauşist.

Iată în continuare Lista parţială cu numele revoluţionarilor ale căror dosare au fost trimise în instanţă de către Colegiul CNSAS:

Aanei Gheorghe, Acsân Ion, Aldescu Constantin, Ambrozi Marian, Antal Iosif Adrian, Baciu Călin Tudorel, Baciu Mircea, Badea Marius, Bălăceanu Ioan, Bălteanu Nicolai - Ahile, Bălteanu Fag Dan Florin, Bărbat Vasile, Bardaş Mihai Horia, Beganu Stelian, Bizău Vasile, Bizga Marian, Bogdan Marilena, Boncea Vasile, Boncu Constantin, Borcănescu Nicolae Eugen, Budu Florian, Burbea-Milescu Iuliu-Aurelian, Burlacu Mihai, Buţiurcă Petru, Buzgău Pavel, Calotă Gheorghe, Cazan Liviu, Chirciu Ionel, Clincea Alexandru, Coca Constantin, Coman Petre, Costef Florian, Creţu Antoniu Octavian, Cristian Ion, Dănăilă Dănuţ, Dediu Ioan, Dendrino Horaţiu Galaction, Dinescu Alfred, Dobre Jenică, Dobre Aurel, Dobrovolschi Eugen Elemer, Drăgan Luca, Dumitrache Virgiliu, Dureţ Florin Stelică, Enache Constantin, Faida Ioan, Fânu Dorel, Firimiţă Marian, Florea Adrian, Garofa Ion, Gera Tiberiu, Gherman Emil, Gozutok Mariana Adriana, Gurgui Dumitru, Halas Vasile, Horga Ioan, Hota Ionel, Hutter Gabriel George Doru, Iancu Marin, Ifrim Ioan, Ionescu Haralambie Viorel, Ionescu Adrian, Ionică Nicolae, Itu Ion, Iuga Gheorghe, Jakafabi Sandor Attila, Klein Hans, Maicher Iuliu, Macelaru Marian, Mărculescu Aurel, Mihail Ştefan, Militaru Dan Mircea, Mioc Adrian, Munteanu Vasile, Munteanu Octavian, Nemedi Emeric, Niţă Niculae, Niţă Oprea, Popescu Dumitru, Popovici Ileana, Rudeanu Mihail Nicolae, Sarnachi Elena, Tărlungeanu Silvia, Tudor Valentin, Zahan Ioan Dănuţ.

Cotidianul ZIUA a prezentat în urmă cu câteva zile numele a opt securişti posesori ai certificatelor de revoluţionar, printre care apare şi numele unui anume Constantin Manea. Acesta a fost locotenent în cadrul Direcţiei Regionale Dobrogea şi locotenent major în cadrul IJ Constanta, dar a câştigat dupa 1989 certificat de revolutionar. Pe vremea dictaturii lui Ceauşescu supraveghea legăturile dintre cetăţenii români şi cei străini veniţi în vacanţă pe litoralul românesc, dar şi pe navigatorii străini care veneau în portul Constanţa.

Facem precizarea că numele constănţenilor din această listă este subliniat, mărit şi boldit, şi toţi fac parte din Asociaţia Revoluţia din 1989 Constanţa, ai căror membri îi prezentăm în continuare:

ASOCIAŢIA "REVOLUŢIA DIN 1989" CONSTANŢA

Lista revoluţionarilor

Abduraman Altan

Albu Vasile

Alexandrian Jorj

Anghel Diana

Anghel Panait

Ardelean Marian

Asiei Elena

Babu Mircea

Bacioaiu Victor

Badurla Mircea

Banabic Ioan

Banciu Nicolae

Bârsan Gheorghe

Bâtlan Vasile

Bazga Marian

Beca Gheorghe

Beca Stere

Bechir Eden

Bobe Lucia

Borcilă Ion

Branga Iulian

Broască Mircea

Bucel Niculae

Bulgaru Vasile

Burbea - Milescu Iuliu Aurel

Burlacu Ionel

Burlacu Traian

Buşe Marin

Buzatu Constantin

Buzică Gheorghe

Buzincu Gheorghe

Căliminte Vasile

Cap - Bun Fanel

Chirea Ion

Chiricescu Gheorghe

Chiriloaie Victor

Chiris Marian

Chiriţă Corina

Chivăran Constantin

Ciobanu Florea

Ciufu Neagu

Ciurdea Nicolae

Coca Constantin

Cordonescu Gabriel

Costaniuc Gheorghe

Coteţ Nicolae - Ion

Crăciun Constantin

Crintea Dumitru

Crintea Mioara - Lidia

Cristea Mihai

Cristocea Maria

Cumpănă Constantin

Cuşa Nicolae

Damaschin Gheorghe

Damian Liviu

Dana Ştefan

Dănescu Barbu

Dediu Ioan

Dicu Nicolae

Dima Marian

Dima Vasile

Dincă Vasile

Dinu Gheorghe

Dobre Marin

Dobre Virgil

Docu Daniel

Dumitraşcu Gheorghe

Dumitrescu Gheorghe Romeo

Durbac Gheorghe

Ene Victor

Filimon Dumitru

Filipescu Elena

Filipescu Ioan

Florescu Marciel

Gavrilescu Victor

Gavrizi Gheorghe

Georgescu Elena - Eufrosina

Gheoghe Mihai

Gheorghe Ionel - Ilie

Gheorgheşteanu Dumitru

Gheorghiu Mihai

Ghiţă Tănase

Grama Emanoil

Graur Ioan

Grosu Traian

Gurgui Amalia

Gurgui Dumitru

Gurzău Nicolae

Iani Adrian

Iani Mircea

Ianovici Florin

Ignat Pompiliu

Ionescu Constantin

Ionescu Cornel

Ionescu Florin - Ion

Iordache Gabriel

Irimia Petru

Itu Stela

Iuseim Regep

Ivaşcu Aurelian

Leonte Năstăsie

Lepadatu Olga

Lică Niculaie

Linca Dollores

Lungu Sorinel

Lupu Mihai

Malciu Aurel

Maliciuc Ioan

Mamut Eden

Manea Constantin

Manea Petre

Manolache Aurel

Manughian Carning

Marin Pavel

Matache Emil

Mihail Ştefan

Miuţă Dumitru

Miuţescu Nicolae

Moldoveanu Dumitru

Morari Gheorghe

Murariu Stelică

Murat Adnan

Neamţu Constantin

Neghină Vasile - Marcel

Negrea Eugenia Gabriela

Nestian Ioan

Nestian Sandu

Nicolae Ionel

Niţulescu Elena

Oprică Nicolae

Ovezea Gheorghe

Păduraru Ioan

Palaz Mihail - Anghel

Panaitescu Paraschiva

Pândici Marin

Paris Aurel

Patracla Fatme

Păun Grigore

Picu Viorel

Piţigoi Crăciun

Popescu Lucilius - Dorin

Popescu Valeriu - Iulian

Posăceanu Ionel

Racu Stere

Răducanu Petre

Raica Dumitru

Ristea Gabriel

Rusu Ionel

Samoilă Liviu

Sandu Marian

Săndulescu Paul

Sapoşnicov Vasile

Saraev Marfa

Sârbu Marian

Şerbănescu Gheorghe

Siromasenco Dumitru

Sleahtici Laurenţiu - Marian

Sovaru Paul

Stancic Manuela

Stanciu Petrică

Stănciulescu Eugen Gheorghe

Ştefan Constantin

Ştefănescu Marian - Laurenţiu

Stere Tănase

Stoian Elisabeta

Stoica Ioan

Stoica Oprea

Stroe Gheorghe

Şurubaru Nicolae - Robert

Şurubaru Valeriu

Talea Teodora

Tisa Milică

Toma Dumitru

Turcu Gheorghe

Turineac Sorin - Mihai

Ţuţuianu Petre

Uriaşu Petre

Verioti Constantin

Vicol Eduard - Viorel

Vicol Gheorghe

Voicu Neculai

Zamfir Dumitru

Zeicu Ilie Dumitru

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • viorel rogoz 21 Oct, 2013 23:51 Viorel Rogoz : A zis pe data de 21 October, 2013 Un cuplu de securisti pe care C.N.S.A.S-ul nu mi l-a deconspirat prompt. ADMINISTRATOR ZIUA DE CONSTANTA Comentariul dv nu respecta regulile de poastare
  • revolutionar 07 Sep, 2010 16:56 Cine citeste aceste comentarii isi face o imagine clara despre oamenii care au fost in Revolutie sau despre cei care au ajuns acolo mai tarziu, adica la... certificate. Revolutionarii nu trebuiesc vorbiti de rau de altii pentru ca sunt suficienti ei care fac asta. Nu trebuie sa ne miram ca maine Legea 341 o sa fie abrogata sau drepturile sa fie anulate... noi revolutionarii lucram tot timpul la asta. Incercam sa tot crestem drepturile, sa introducem in drepturi cat mai multi, pentru ca nu-i platim noi ci Guvernul, nu suntem capabil sa-i demascam pe cei pe care i-am vazut prima data prin 96 cand am si aflat ca am fost colegi in 89... avem revolutionari pe primari care au semnat adeverinte sau au dat terenuri (singura lor calitate - dar postrevolutionara), avem amicitii cu securistii care ne-au batut atunci si inainte, avem comunisti trecuti pe liste pentru ca au fost in Parlament si ne-au ajutat sa fim revolutionari si putem continua. Desigur ca avem si militari care au tras in noi pana in 22 si au continuat si dupa dar acum - democratic. Sunt colegii nostri de drepturi, ii respecta si in multe asociatii au pozitii de conducere... Dar mai avem si revolutionari care ne-au invatat amintirile si acum le istorisesc ei prin carti si incep ca creada ca trairile noastre sunt acum ale lor si probabil ca nici detectorul de minciuni nu ar putea face diferenta... astia suntem noi acum, divizati, interesati, orgoliosi... si vrem sa mai creada cineva in noi, cand nici noi nu o facem. Cine mai stie de Lorin Fortuna, de Sorin Oprea,de Ion Savu, de Raicu Romeo, de Petrisor Morar, de Molodet Tiberiu, de Cojocneanu Stefan ?
  • Fostă elevă a liceului "Mihai Eminescu" 11 Apr, 2010 23:04 Aţi fi putut să-l lăsaţi pe Profesorul Şurubaru Valeriu să se odihnească-n pace! A fost securist cum sunt eu popă! Ar vrea mulţi profesori să aibă valoarea pe care a avut-o el!
  • rata alex. 23 Mar, 2010 14:44 imi da-ti intalnire la Popogadina ? Da Gadinadosulet cu As. Jilava a lui familiara cu Sora-sa marea revolutionara (care in timpul evenimentelor era pe la Tecuci)? Popocomiosarul gadina constantin, procurator de certificate masluite tip cel a sororii sale Gadina Elena;De pe: Portalul Revolutiei | Discutii generale | Totul despre Revolutie si Revolutionari | NOI CU CINE VOTAM ?, (pag.102-103).3.)>As.JILAVA si-a facut pizzerie. Si la introdus pe nepotul sau in SSPR Gadina Mihai pentru a-si trece dosarele cu spagi . POPOCOMISARUL Gadina este un apropiat al regimului Iliescu implicit al lui Emil Cutean . Sa iti fie rusine tovarase Gadina C-tin. . Dupa ce ca nu iti satisfacea-i fosta nevasta Mihaela ca te-a prins in birou “facand …” cu un vice, care a murit (care si era era “asa cum era”si i-l insela cu toata lumea), a-i luat de-ai rupt din drepturile tovarasilor, excocand, mintind si falsificand.
  • rata 19 Mar, 2010 08:32 BALACREALA INTRE SEFII DE REVOLUTIONARI PE PORTALURILE REVOLUTIEI : Din cauza unuia ca tine , Bambilici, revolutionarii se vor trezi scuipati pe strada. Incearca dle Afri sa te duci la primul miting sindical din Bucuresti, sau de unde esti tu, sa ceri cuvantul ca fost revolutionar si ai sa te convingi ca nu exagerez cu nimic. Sti ce? Pentru ca n-ai furat cu ei din patrimoniul UGSR,UTC,PCR. Na-am nimic de impartit cu tine, m bine nu incerca pt ca nu stiu daca ai scapa cu viata intr-o asemenea situatie. Din cauza businesului revolutionar cu certificate practicat la PITERIA COSTEL GADINA RANITUL a inceput sa ne urasca lumea. Anul trecut, inca era in faza de dispret, dar de anul acesta a trecut la cea de ura. Si e doar la inceputcriza. Ma mir ca nu sti, ca nu simti cum stau lucrurile pt ca esti acolo, intre oameni. Eu imi dau seama din postarile de pe forumurile ziarelor. Si cei temperati si calculati au devenit dispretuitori si violenti in expresii la adresa revolutionarilor. Si cu cat se va adancii saracia adusa de BUCICUTA,BOMBONEL si cei 40 DIN HAITA PSD, cu atat vom fi urati m mult. Daca vor continua sa faca o afacere din desecretizarea dosarlor Revolutiei, vom ajunge sa ne caute sindicalistii pe acasa, cu bate in maini, ca minerii.( CHIAR ITI ESTE FRICA ? AI TRAS CUMVA IN MASA MUNCITOREASCA) Chiar nu te-ai prins ca onor guv vra sa ne puna popu latia in cap in final? Planul e simplu si va fi ultima faza a diversiunii: decat pe capul nostru, mai bine pe al revolutionarilor. Apoi vor da satisfactie "gloatei" anuland drepturile "nemeritate" ale coruptilor de revolutionari. IERI MA INJURAI; ACUM IMI DAI DREPTATE; REVOLUTIONARI; VI SE PREGATESTE CEVA; BOC A SPUS INSA CLAR; AM FOST IN STRADA IN DECEMBRIE 1989! Sa fie clar, ma bucur ca s-a mai spart gheata in privinta dosarelor si e ok faptul ca Doru Maries a facut ce a facut pt asta (e baiat destept sau cu baietii destepti), dar citesc presa din Ro si vad cum se contureaza tot m clar marea diversiune a celor de la 0100 si fostii din DSS ). Si nici PCRISTII REBOTEZATI PSD nu stau degeaba. Babornita kaghebista VLADUT NISIPEANU, PENTRU 3 KG CASCAVAL SI CEVA BRINZA DE BURDUF face joc de picioare pe unde poate. In numarul de astazi al ziarului "Azi", cred ca sti ca e al pesedeilor, sunt doua articole pe prima pagina: "Boc se ocupa de... dosarele Revolutiei", cu o imagine de la o demonstratie sindicala si "A cincea stea pentru Oprea!", cu subtitlul "Diversiunea declasificarii" si fotografia ministrului Apărării, Gabriel Oprea. Unde crezi ca va duce meciul murdar pedele-pesede? Nu cumva la spartul oalelor in capul nostru? Ce spun de doua saptamini? nu cumva mobilizare si garda sus!!! Aici nu pot cumpara presa ro, dar am facut un decupaj pt tine de pe prima pagina de net, de astazi, a ziarului. Daca ti se pare ca exagerez, fb. Continuati sa sustineti afacerea certificatelor si traficantii ei. Hai sa nu ne dam loviti: Si nastase, si boc stiau ca sunte< 22 de mii cu urmasi,raniti,retinuti,luptatori si participanti....si sunt publicati in m-of din 1991-2002 Se personalizeaza vechile certificate prin aplicarea foto si cnp. Vrei adevarul; guvernele fac eliberari in esantioane functie de cum suplimenteaza bugetul trimestrial si ordona platile. Indiferent de culoare au fost,sunt si ramin curve politice (culoarea lor este uniform variabile functie de directia vintului si pretul de achihitie a gazului metan ) TREZITI-VA REVOLUTIONARI ! SUBSCIU IN PRIVINTA ACESTUI GUNOI PITIER ZIS SI GADINA: DE CE PROMOVEAZA DOSARE DE REMARCATI DIN TARA DACA CERE SCOATEREA LUPTATORILOR REMARCATI DIN LEGE ? INTREBATI PARCA CEVA , ZILELE TRECUTE ?
  • SIMPLU CETATEAN ROMAN 05 Mar, 2010 20:27 SUNT MULTI CARE SE DAU MARI REVOLUTIONARI SI DE FAPT ORI ERAU SECURISTI, ORI INFORMATORI
  • Gradin C-tin 28 Feb, 2010 10:52 Cum va permiteti sa vorbiti in numele revolutiei. Stiti cum a-ti devenit revolutionari cu certificate autentice sau autentificate. Oameni ca Bebe Ivanovici stiu si au facut, mai mult. Umblati ca sacalii dupa hoituri, drepturi nemeritate, avantaje personale. Cum cade unul, cum sariti sa-l sfasiati, hienelor. Umblati numai noaptea pe ascuns sa nu vi se vada decat luciul ochilor. Sa va fie rusine, de toti de jurul vostru. REVOLUTIONARI SUNT CEI CE AU IESIT IN STRADA SI NU AU CERUT CERTIFICATE !
  • anna 13 Feb, 2010 21:06 doamne ce asemanare intre revolutionara gurgui si monica columbeanu proaste ca noaptea amandoua si cu soti de 100 ani curvetelor
  • Florian Costef 17 Jan, 2010 13:16 cum oare se poate intampla intr-o societate normala,ca in loc sa fiu socotit inclusiv luptator anticomunist-ceausist,nonconformist si oponent real al respectivului regim trecut(oare???)sa fiu transformat in ce s-ar vrea,nu se poate intelege. inteleg doar ca lucrurile si oamenii nu s-au schimbat decat ca aparenta. daca acestia remarca oponenti aspiratiilor si vointei lor, ai ia 'in vizor' si isi dovedesc negativismul prin posibilitatile creative de care dispun.
  • anna 26 Nov, 2009 21:21 cum a ajunns dna gurgui revolutionar? ce a revolutionat? niste excroci hoti parveniti poate se verifica si diplomele dnei de studiu cele de la oradea pe unde dna nu prea a dat si cum a ajuns sefa fiscului cum pizda masii de la dracu din praznic vin unii cu mana in buzunar dorm pe strazi si se trezesc peste noAPTE REVOLUTIONARI, MILIONARI NU LE ESTE FRICA DE DUMNEZEU DNA GURGUI
  • ORION 17 Sep, 2009 15:11 DECE NU ATI TRANSMIS COMENTARIUL ANTERIOR?
  • ORION 17 Sep, 2009 14:36 IN LEGATURA CU BARDAS MIHAI HOREA CARE ESTE DEPISTAT;COLABORATOR AL SECURITATII EL A RUPT ORGANIZATIA IN DOUA SI STRIGA IN GURA MARE CA MIHAI BABISCHI ESTE SI A FOST SECURIST CEL CARE A CONDUS REVOLUTIA IN ALBA IULIA; BABISCHI ARE CERTIFICAT DE NECOLABORARE DECI ESTE CURAT.IAR BARDAS A AJUNS PRESEDINTE DE ASOCIATIE SI SE PURTA CA UN SECURIST ADEVARAT A BATUTU REVOLUTIONAR%I I-A INJURAT CA LA USA CORTULUI DECI SECURIST SUTA LA SUTA BRAVO DOMNULE ASTA TARA!