RECORDER dezvăluie în noul documentar „Justiție capturată” mecanismele prin care sistemul judiciar ar fi fost deturnat de interese politice
RECORDER dezvăluie în noul documentar „Justiție capturată” mecanismele prin care sistemul judiciar ar fi
692
Marime text
RECORDER a lansat un nou documentar-investigație, intitulat „Justiție capturată”, semnat de jurnaliștii Andreea Pocotilă și Mihai Voinea, care pune sub lupă modul în care sistemul judiciar din România ar fi fost deturnat de interese politice și de grup.Potrivit investigației RECORDER, după o perioadă în care tema Justiției a dispărut aproape complet din atenția publică, România se confruntă acum cu o situație alarmantă: dosare importante de corupție ar fi fost blocate sau închise, inculpați celebri ar fi fost achitați în apel după condamnări grele la fond, iar numeroase cazuri ar fi ajuns la prescriere din cauza tergiversării proceselor.
Documentarul citează magistrați care vorbesc despre presiuni interne, intervenții asupra completurilor de judecată și marginalizarea judecătorilor care nu se conformează. Unul dintre aceștia afirmă că „senzația este că orice ai face, scapi”, iar la bilanțul Parchetului General a făcut chiar declarația că „România e în situația de a fi mai aproape de un paradis al infractorilor decât de un stat de drept”.
Investigația RECORDER susține că această situație ar fi rezultatul unui „pact” între o parte a clasei politice și un grup restrâns de magistrați, pact prin care politicienii ar fi creat o structură piramidală care concentrează puterea în vârful sistemului judiciar, iar în schimb ar fi beneficiat de protecție în dosarele sensibile.
Documentarul, realizat în urma unei investigații de peste un an și jumătate, prezintă mărturii și documente care descriu schimbarea arbitrară a completurilor de judecată, influențarea unor decizii în dosarele de mare corupție și hărțuirea magistraților independenți prin acțiuni ale Inspecției Judiciare, inclusiv cazuri ce au dus la excluderea unor judecători.
Concluzia materialului este una gravă: afectarea independenței justiției ar avea consecințe directe asupra întregii societăți, punând în pericol funcționarea unui stat democratic.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


