Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:36 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Raluca Parepa, şefa Secţiei de Cardiologie, fără control judiciar

ro

14 Jun, 2016 00:00 3965 Marime text


Raluca Irinel Parepa, şefa Secţiei de Cardiologie din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a scăpat de controlul judiciar, măsură preventivă sub imperiul căreia fusese pusă de Andrei Bodean, procuror al DNA - Serviciul Teritorial Constanţa.
 
Concret, ieri, Marinela Mitan, judecător al Tribunalului Constanţa, a dispus revocarea măsurii preventive anterior precizate. Decizia este definitivă. 
 
Amintim că Raluca Irinel Parepa şi Marius Țoringhibel, medic primar în cadrul aceleiaşi secţii, sunt cercetaţi pentru favorizarea făptuitorului. Potrivit DNA, „la data de 8 iunie 2016, inculpaţii Parepa Raluca Irinel şi Țoringhibel Marius, în calităţile arătate mai sus, au dispus internarea inculpatului Constantinescu Nicuşor Daniel (arestat preventiv în dosarul nr. 821/36/2015 al Curţii de Apel Constanţa) la subunitatea medicală unde îşi desfăşoară activitatea, astfel încât acesta să execute măsura arestului preventiv în condiţii mai blânde“.
 
„Inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel a fost internat în unitatea medicală respectivă, deşi era obligatorie internarea sa într-una dintre unităţile medicale ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu efectul sustragerii acestuia de la executarea, în mod legal, a măsurii arestării preventive dispuse de către instanţa competentă, pe durata internării în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Concret, din probatoriul administrat a reieşit că diagnosticul la internare al inculpatului nu necesita internarea în unitatea medicală mai sus menţionată“, potrivit celor de la Anticorupţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii