Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:36 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rafte Pascal este nevinovat de faptele pentru care a fost trimis in fata instantei

ro

18 Nov, 2004 00:00 1651 Marime text

Recurs cu ghinion

Fostul director de la SC "Neptun-Olimp", Rafte Pascal, impreuna cu alti trei angajati ai aceleiasi societati, au fost judecati anul trecut pentru savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu si delapidare * Procesul a inceput la Judecatoria Mangalia si s-a terminat ieri la Curtea de apel Constanta * Recursul procurorilor impotriva deciziei de achitare a fost respins, decizie care este definitiva si irevocabila * In aceste conditii, Rafte Pascal este nevinovat * El poate actiona in instanta statul roman, solicitand daune morale si materiale

Magistratii de la Curtea de Apel Constanta au respins, ieri, recursul formulat de catre procurori impotriva deciziei de achitare a fostului director al SC "Neptun-Olimp", Rafte Pascal. Pe data de 21 iunie 2001, Rafte a fost retinut de catre politistii de la Serviciul Economico-Financiar, dar, pentru ca barbatul avea anumite probleme cardiace, la scurt timp, acesta a fost eliberat. La data retinerii, Politia prezenta la dosar mai multe capete de acuzare, unul dintre acestea fiind acela ca la 26 ianuarie 2001, prin decizia nr. 16, in calitate de director general al Societatii Comerciale "Neptun-Olimp" a acordat ilegal salarii compensatorii si diferite sporuri. In urma cercetarilor efectuate, politistii au stabilit ca, in acest mod, fostul director impreuna cu alte persoane care aveau atributii in acest sens, au prejudiciat societatea cu 1,3 miliarde lei, din care fostul director general, Rafte Pascal si-ar fi insusit suma de 612 milioane de lei. Conform rechizitoriului intocmit de catre procurori, alaturi de Rafte au mai fost trimisi in fata instantei de judecata, Ioan Epure, Ion Vulcan si Maria Stan, care se faceau vinovati de savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu si delapidare. Procesul s-a judecat la Judecatoria Mangalia, unde instanta de judecata i-a achitat pe toti cei patru inculpati. Nemultumiti de sentinta data, procurorii au declarat apel. In urma solutionarii caii de atac s-a dispus rejudecarea cauzei, iar dosarul a fost trimis din nou la Judecatoria Mangalia. Aici, magistratii au dat aceeasi solutie de achitare, iar procurorii au formulat apel. La Tribunalul Constanta s-a respins apelul procurorilor, asa ca acestia au formulat recurs la Curtea de Apel Constanta. Nici aici nu au avut prea mult succes deoarece si judecatorii de aici le-au respins, ieri, calea de atac, decizie care este definitiva si irevocabila. In aceste conditii, se poate spune ca Rafte Pascal este nevinovat vizavi de faptele pentru care a fost trimis in fata instantei. Pentru banii cheltuiti cu expertizele, plata avocatilor, stresul si suferinta prin care a trecut pe parcursul acestor ani, timp in care a fost judecat pe nedrept, el poate actiona statul roman in judecata, solicitand despagubiri morale si materiale de miliarde de lei. La randul lui, statul roman poate recupera daunele de la anchetatorii care nu au solutionat competent dosarul penal al acestuia.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii