Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:41 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prejudiciu de 54 de milioane de euro şi firme-fantomă Zeci de percheziţii la societăţi bănuite de evaziune

ro

18 Nov, 2015 00:00 3545 Marime text


Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice de la Inspectoratul General al Poliţiei Române au coordonat, în decursul zilei de ieri, nu mai puţin de 56 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Constanţa, Argeş, Brăila, Cluj, Ilfov, Mehedinţi, Mureş, Prahova, Vâlcea, Vrancea şi Tulcea. Percheziţiile au avut loc la sediile sociale şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale, precum şi la domiciliile unor persoane bănuite de evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi în declaraţii.
 
Firmele investigate au fost implicate în procesul de reciclare, impus prin lege operatorilor economici care comercializează produse ambalate pe teritoriul României. Cei în cauză sunt suspectaţi că ar fi evidenţiat operaţiuni fictive de reciclare a aproximativ 120.000 de tone de deşeuri de ambalaje. Autorităţile vorbesc despre un prejudiciu uriaş, şi anume 54 de milioane de euro.
 
În scopul sustragerii de la plata TVA şi a impozitului pe profit şi al disimulării reciclării a 120.952,2 tone de deşeuri de ambalaj, în circuitul fraudulos au fost folosite inclusiv firme tip „fantomă“, care aveau obiecte de activitate precum „comerţ cu flori şi plante“ sau „pescuit în ape dulci“, le lipsea personalul sau mijloacele tehnice necesare prelucrării deşeurilor ori tranzacţionau tona de deşeuri din ambalaje cu preţuri subevaluate, de chiar 1 leu, potrivit inspectorilor ANAF.
 
În ceea ce priveşte Constanţa, potrivit surselor noastre, ar fi fost vizată firma SC Gremlin Computer SRL, care are mai multe sedii, inclusiv în Siminoc.

Ce ştim despre firma din Constanţa

SC Gremlin Computer SRL a fost înfiinţată de Veronica Buişteanu, din Cobadin. Activitatea principala a firmei era atunci „comerţ cu amănuntul, în magazine specializate, cu alte produse neclasificate în altă parte, comerţ cu telefoane mobile şi accesorii“. Aşa cum arată datele din Monitorul Oficial al României, sărind peste nişte ani, în februarie 2008, în firma apare ca unic asociat şi administrator Aurora Olescu. Firma îşi schimbă activitatea principală în „comerţ cu ridicata al deşeurilor şi resturilor“.
 
În 2009, Aurora Olescu vine cu un aport la capitalul social de 494.800 de lei, prin reinvestirea profitului, ajungând astfel la 500.000 de lei, deţinut în totalitate de unicul asociat şi administrator. În 2010, tot prin reinvestirea profitului, capitalul social ajunge la 1.000.000 de lei.
 
În septembrie 2014, Aurora Olescu şi Nicolae Sofroni, asociaţi ai Saga Waste SRL, Saga Production Management SRL şi Saga Logistics Management SRL, au decis preluarea unei părţi din activul şi pasivul SC Gremlin Computer, prin divizarea parţială a societăţii Gremlin Computer SRL, unde în continuare asociat unic era Aurora Olescu.
 
Aşadar, pe 11 septembrie 2014, Gremlin Computer a decis că societatea trebuia să se divizeze parţial. Prin urmare, au fost înfiinţate trei societăţi, ca urmare a divizării parţiale a firmei Gremlin Computer, ce au aceiaşi asociaţi, respectiv: Aurora Olescu, care deţine 95%, şi Nicolae Sofroni, cu câte 5% dintre participările la profit şi pierderi. Însă, în anul 2015, în Monitorul Oficial al României apare informaţia potrivit căreia unicul asociat al firmei Gremlin Computer, Aurora Olescu, renunţă la divizarea parţială a societăţii.
 
Precizăm că, în prezent, Aurora Olescu este administratorul, precum şi persoana împuternicită a firmei. Mai apare ca asociat şi administrator în alte două firme din Constanţa: Saga Production Management SRL şi Saga Waste SRL, amândouă în funcţiune.
 
Anul trecut, SC Gremlin Computer SRL a anunţat deschiderea procedurii de insolvenţă, iar Victoria SPRL, în calitate de administrator judiciar, a notificat intrarea în insolvenţă. Potrivit buletinului de insolvenţă din februarie, firma are 73 de creditori, printre aceştia numărându-se firme, instituţii, dar şi persoane fizice. Printre creditori se numără DGRFP Galaţi, prin AJFP Constanţa (360.155,00 de lei, 2.882.082,00 lei, 6.298.312,00 de lei, 877.682,00 de lei), municipiul Constanţa, prin Primar, şi SPIT VBL (10.991,00 de lei), Primăria oraşului Murfatlar (47.037,00 lei), Banca Comercială Română SA (665.245,92 de lei), Libra Internet Bank SA, din Bucureşti, (157.111,54 de lei), SC Appunto SRL (226.329,10 lei), Avanti Solutions LLC (6.749.219,12 lei), SC BCR Leasing IFN SA (25.943,01 lei), SC Expert Metal Processing SRL (95.122,09 lei), FNGCIMM SA-IFN (320.000,00 lei), SC Ovi-Prescon SRL (38.816,76 lei), Porsche Leasing Romania IFN SA (25.539,81 lei), SC Romania Hypermarche SA (72.231.23 lei), Total Electric Light SRL (3.191.923,77 lei). Suma totală a creanţelor este de 22,155,602.35 de lei.
 
Precizăm că, în decursul zilei de ieri, am contactat-o pe Aurora Olescu, administratorul firmei SC Gremlin Computer SRL. Ni s-a spus că este în şedinţă şi ne va contacta ulterior. Până la închiderea ediţiei, nu am primit un punct de vedere oficial. Dacă ne va transmite un răspuns, acesta va fi publicat într-o ediţie viitoare.
 
De asemenea, am contactat telefonic şi administratorul judiciar Victoria SPRL, care ne-a declarat: „Nu pot comenta aceste informaţii despre debitoare (n.r. SC Gremlin Computer SRL)“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii