Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:18 05 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziții la Galați la o persoană suspectată de trafic de droguri. Ce au stabilit anchetatorii

ro

20 Oct, 2023 14:44 793 Marime text
Foto: IPJ BrăilaLa data de 19 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Brăila, au efectuat două percheziții domiciliare, la o persoană bănuită de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, în municipiul Galați.

Potrivit IPJ Brăila, în urma perchezițiilor domiciliare, la domiciliul unui bărbat, de 40 de ani, din Galați, au fost descoperite și ridicate 654,59 de grame de rezină de canabis, o cantitate de droguri de mare risc, cunoscut sub denumirea generică de cristal (3-CMC), 65 de cartușe de diferite modele și calibre, precum și alte mijloace de probă.

„Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada septembrie – octombrie 2023, bărbatul în cauză ar fi procurat droguri, pe care le-ar fi deținut, în scopul revânzării către diferite persoane.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc. 

De asemenea, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brăila au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de muniții din categoria celor interzise de lege.

În urma probatoriului administrat, la data de 19 octombrie a.c., procurorul a dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brăila“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Brăila.


În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brăila, cu propunerea de arestare preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile.

Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați și Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Brăila.

„Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție“ - au mai precizta reprezentanții IPJ Brăila.

Citește și: 

Percheziții la persoane suspectate de contrabandă cu țigări! Trei inculpați, reținuți
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii