Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:02 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Patronul BGS, Bogdan Oprea, in instanta cu IPJ Constanta

ro

30 Apr, 2009 02:34 15901 Marime text
bgs1.jpgPatronul BGS Divizia de Securitate, Bogdan Robert Oprea, a chemat în instanţă Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa, pentru Poliţia Mangalia, pentru o amendă contravenţională de 2.000 de lei.

Printr-o plângere contravenţională, înregistrată la Judecătoria Mangalia pe 17 aprilie, patronul BGS contestă sancţiunea aplicată de agentul-şef Nicolae Popescu, de la Poliţia Mangalia.
Pe 12 aprilie, poliţistul a efectuat un control la magazinul PLUS din Mangalia, pe linia modului de respectare a prevederilor legale privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor (conform Legii 333/2003), prilej cu care a constatat că patronul BGS, Bogdan Oprea, nu a luat măsuri de selecţie, angajare, pregătire a agenţilor şi că aceştia nu purtau uniforma corespunzătoare, după cum a arătat lucrătorul Poliţiei Mangalia în procesul verbal.
„În realitate", afirmă Bogdan Oprea, şeful BGS, „în conformitate cu art. 42 al Legii 333, societatea noastră a respectat aceste dispoziţii legale, asigurând echiparea personalului de pază cu uniformă şi însemne distinctive. Pe de altă parte, prin avizul favorabil al IGP, privind regulamentul de funcţionare al dispeceratului de monitorizare al societăţii noastre, aprobat sub nr. 1454154/21.11.2005, s-a avizat inclusiv uniforma pe care agenţii de la magazinul PLUS Mangalia o purtau în momentul efectuării controlului".
Bogdan Oprea mai spune că, deşi agenţii săi se aflau în locul respectiv, poliţistul din Mangalia a precizat în procesul verbal de constatare că aceştia nu erau de faţă. „Susţinem că cele consemnate nu corespund realităţii, cu atât mai mult cu cât, la momentul încheierii procesului verbal, agentul constatator nu a adus la cunoştinţa reprezentantului societăţii noastre faptul că are dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare".
BGS-ul a solicitat astfel instanţei din Mangalia ca procesul să fie derulat în lipsa reprezentanţilor săi, potrivit art. 242, pct. 2 din Codul de Procedură Civilă.
Primul termen al judecării dosarului BGS va fi pe 18 mai.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • jonny 05 Jan, 2011 17:52 Lucrez la BGS de 5 luni si sunt foarte multumit si bucuros ca lucrez la BGS sunt angajat intr-un judet unde BGS-UL este o firma foarte bine vazuta si respectata si de catre organele de politie din judet. Cine spune ca BGS-UL nu este tare in tara nu are cap si ma bucur ca le-a aratat la baietii de la MALL din Buc.cine este firma de paza cea mai unita. as vrea sa ma bag pe interventie la noi in oras sa vada baieti rai cu cine au deaface . BGS-UL ESTE CEL MAI TARE DIN TARA
  • PAULA BOXYERA 19 Mar, 2010 18:31 BUNA DEKI BGS SUNT CE-A MAI BUNA SA ZIK PAZA DE SECURITATE INTERVENTIE DEKI MIE IMI PLACE FFF MULT MESERIA DE BADIGARD MAI ALES DE BGS SI DUPA CE AM SA TERMIN BOXUL AM SA FAK SI UN PIK DE BGS DOAR DIN PLACERE ;);););)Vam Pupat PAULA
  • ciprian 01 May, 2009 06:16 pai la mangalia are firma un parvenit de a lui minca si acum e mare justitiar si sia trimis subalterni si vrea el contractul ce e prost nitoi merge la intimidare cum face toata lumea sa prinda ciolanu
  • george 30 Apr, 2009 10:03 ar trebui pusi la punct si sanctionati cei de la bgs , au impresia ca ei fac legea.in bucuresti parcheaza masinile pe trotuare , stau pe spatiile verzi cu masinile de teren si unii dintre ei stateau cu muzica data la maxim la intrare in herastrau urcati cu picioarele pe masina.