Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:06 16 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O femeie de 84 de ani a murit într-un sediul CAR în timp ce aștepta o adeverință

ro

16 Dec, 2025 12:57 276 Marime text

Foto cu rol ilustrativ

O femeie în vârstă de 84 de ani a murit luni, 15 decembrie 2025, în sediul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Speranța” din municipiul Rădăuți, potrivit știripesurse.ro.
 
Polițiștii au fost alertați la ora 11:11, printr-un apel la 112 efectuat de Serviciul de Ambulanță Județean Suceava.

Potrivit primelor verificări, femeia se afla în vizită la instituție împreună cu concubinul său, în vârstă de 87 de ani. Cei doi așteptau pe scaune eliberarea unei adeverințe necesare la Casa Națională de Pensii, în sala de așteptare, moment în care femeii i s-a făcut brusc rău și a intrat în stop cardio-respirator.

Femeia, care avea un credit la CAR, avea nevoie de o adeverință pentru recalcularea pensiei, potrivit România Tv.


Un echipaj medical a intervenit de urgență, însă, în ciuda manevrelor de resuscitare, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața, fiind declarat decesul la fața locului.

Examinarea preliminară a trupului nu a indicat urme de violență sau leziuni traumatice, care să ridice suspiciuni cu privire la cauze nefirești ale morții.
În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, conform procedurilor legale, urmând ca Biroul de Investigații Criminale Rădăuți să continue cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs decesul și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.



 Citește și:
Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor ConstanțaÎn pragul sărbătorilor de iarnă, tot mai mulți pensionari se împrumută pentru a-și acoperi cheltuielile (FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii