Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:51 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nuntă cu bucluc la Constanța. Zeci de polițiști, jandarmi și inspectori DSP, au stricat petrecerea. Ba au întocmit și dosare penale

ro

27 Jul, 2020 00:48 4402 Marime text
  • La fața locului s-au deplasat 28 de polițiști de ordine publică, investigarea criminalității economice, criminalistică  și  rutieră pentru efectuarea primelor verificări. 

Aseară polițiști, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, s-au autosesizat, în urma unui apel la 112, efectuat în jurul orei 20.00, cu privire la o nuntă preconizată a avea loc la Restaurantul Terasa Colonadelor din municipiul Constanța.
 
Astfel, la fața locului s-au deplasat 28 de polițiști de ordine publică, investigarea criminalității economice, criminalistică  și  rutieră pentru efectuarea primelor verificări.
 
S-a constantat că operatorul economic nu respectă măsurile de diminuare a impactului riscurilor prevăzute de Legea 55/2020, prin faptul că pe terasa localului respectiv mesele nu erau poziționate cu respectarea distanței de doi metri, iar numărul invitaților depășea 50 de persoane.
 
Totodată, reprezentanți din cadrul Direcției de Sănătate Publică și inspectori de la Protecția Consumatorului fac verificări de specialitate în ceea ce privește respectarea normelor privind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.
 
La fața locului au fost chemați și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și polițiști locali.
 
În cauză, a  fost deschis dosar penal, pentru administrator și un altul pentru organizator, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, conform art. 352 din Codul Penal.

Potrivit Agerpres nunta în cauză era a unei verişoare a Simonei Halep.

Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanta
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii