Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:25 21 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Numărul accidentelor rutiere a scăzut la Constanţa

ro

13 Oct, 2012 03:04 826 Marime text

În urma analizei dinamicii accidentelor rutiere realizate la nivelul Serviciului Rutier Constanţa, anul acesta a rezultat faptul că în primele nouă luni s-a înregistrat un total de 992 de accidente (cu 62 mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011), din care 141 au fost accidente grave de circulaţie (cu 7 mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011), din care a rezultat decesul a 61 de persoane, 103 persoane fiind rănite grav şi 77 rănite uşor, iar 851 au fost accidente uşoare soldate cu 1078 persoane rănite uşor. În anul 2012, în mediul rural a fost înregistrat un număr de 361 de accidente rutiere, reprezentând 36,3% din numărul total de accidente înregistrate la nivelul judeţului Constanţa, cu un plus 2,9% faţă de anul precedent.

Principalele cinci cauze generatoare de accidente rutiere în anul 2012 au fost neacordarea de prioritate auto, indisciplina pietonală, neacordarea de prioritate pietonilor, viteza neadaptată la condiţiile de drum şi nerespectarea distanţei între vehicule. În aceste condiţii, la nivelul Serviciului Rutier Constanţa s-a constatat necesitatea efectuării unor acţiuni care să prevină producerea accidentelor rutiere şi să crească gradul de siguranţă a traficului rutier în mediul rural. Astfel, la data de 12 octombrie, poliţiştii rutieri au derulat acţiuni specifice în localităţile Ciocârlia, Techirghiol şi Eforie, avându-se în vedere creşterea prezenţei efectivelor de poliţie în zonele de interes operativ, a vizibilităţii elementului poliţienesc pe arterele rutiere din mediul rural, asigurarea fluenţei traficului rutier şi reducerea riscului accidentogen.

De asemenea, au fost verificate semnalizările rutiere existente în mediul rural şi s-a realizat centralizarea deficienţelor constatate şi informarea factorilor de răspundere în vederea înlocuirii şi completării acesteia, fiind efectuate şi verificări ale legalităţii transportului de produse agricole şi animale pe arterele de circulaţie. Poliţiştii rutieri au aplicat 89 de sancţiuni contravenţionale, care au avut ca scop prevenirea şi combaterea opririlor şi staţionărilor pe partea carosabilă, precum şi a traversărilor neregulamentare în zonele unde se practică comerţul cu produse agricole, fiind vizaţi pietonii, bicicliştii, căruţaşii, conducătorii de mopede, persoanele care conduc vehicule aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice etc. Totodată, poliţiştii au informat participanţii la trafic cu privire la folosirea corespunzătoare a drumului public şi necesitatea respectării normelor rutiere.

Ti-a placut articolul?

Comentarii