Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:44 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Noutăţile dosarului cu buldoexcavatoare Jegu din Medgidia s-a întâlnit în arest cu fostul poliţist de frontieră Corbeanu

ro

21 Jan, 2011 00:00 3752 Marime text
buldoexcavator.jpgPrins de specialiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, Mihai Encică, în vârstă de 38 de ani, zis "Jegu", din municipiul Medgidia, suspectat că face parte din vestita grupare infracţională care se ocupa cu sustragerea de buldoexcavatoare, a fost audiat, ieri, de procurori. În prezent, anchetatorii aşteptă rezultatul criminaliştilor, care au ridicat mai multe amprente de pe un obiect folosit, din câte se pare, la furtului unui utilaj de la SC Vega 93 SRL, unitate controlată de familia lui Corneliu Istrate. Acesta este clasat pe locul 90 în Topul "Forbes 500 miliardari", ediţia 2010.

Căutat timp de câteva săptămâni bune de poliţişti, Mihai Encică, în vârstă de 38 de ani, zis "Jegu"", a fost depistat între localităţile Aliman şi Floriile. Individul este suspectat că face parte dintr-o grupare infracţională care se ocupa cu sustragerea de utilaje folosite în construcţii. Concret, este vorba despre dosarul prezentat anul trecut, dosar în care apare şi un fost poliţist de frontieră, respectiv Silviu Corbeanu. Revenind la Jegu, se mai poate preciza că acesta a oferit ieri declaraţii procurorilor. Mai mult decât atât, tot ieri, a fost confirmat şi mandatul de arestare formulat pe numele bărbatului. Interesant de menţionat că anchetatorii aşteaptă rezultatul criminaliştilor cu privire la o serie de amprente prelevate de pe un obiect folosit, aparent, la furtului unui utilaj de la SC Vega 93 SRL, unitate controlată de familia lui Corneliu Istrate, clasată pe locul 90 în Topul "Forbes 500 miliardari", ediţia 2010. La momentul prezentării cazului, conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa a spus că Mihai Encică a sustras prin acte de violenţă, ajutat de fostul poliţist de frontieră Silviu Corbeanu şi de Constantin Muraru, un buldoexcavatoar de la societatea comercială mai sus precizată. În sarcina suspecţilor s-a mai reţinut o altă faptă de înşelăciune, comisă la data de 25 octombrie 2010, dată la care a fost luat un alt buldoexcavator, în valoare de aproximativ două miliarde de lei vechi, de la SC Nel Super SRL din Saligny, care a fost recuperat la data de 30 octombrie 2010, din oraşul Buhuşi, judeţul Bacău. Vasile Oancea şi Raul Marian Caramilea, alţi doi indivizi implicaţi în acest dosar, au fost eliberaţi din arestul IPJ Constanţa, în spatele gratiilor aflându-se acum Claudiu Silviu Mihai, Silviu Corbeanu şi Constantin Muraru.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii